Altfel

Noi suntem… sau eu sunt și tu ești?! Nu, suntem. Noi. Doi.
Nu mă vezi, dar știu că mă simți. Sufletul tău mă simte.
Nu te văd, dar îți aud inima bătând de departe.
Crezi că speranțele au ruginit? Crezi că sunt pe moarte?
Nici gând! Ele sunt mai vii ca niciodată!
Mâna mea în mâna ta sau invers mi s-a părut mereu cel mai frumos “tablou” și l-am admirat de câteva ori pe furiș.

Te-ntrebi de ce îți scriu mereu? 
Îți scriu pentru că vreau să te îmbrățișez cu cuvintele așa cum n-am putut cu brațele. 
Lasă-te îmbrățișat. Știu sigur că ai nevoie să te pierzi într-o astfel de îmbrățișare!

http://momenteinviata.ro

Iubiri…

Câte povești de dragoste, atâtea zâmbete și poate și mai multe lacrimi…

Dacă nu a avut un final fericit, nu înseamnă că nu o putem numi “o poveste de dragoste”. Fie că a durat mult sau puțin, ea a existat, a trezit în sufletul nostru sentimente frumoase, ne-a dăruit amintiri și ne-a furat zâmbete de bucurie. A însemnat… ceva.

Am iubit. De fiecare dată altfel. Fiecare poveste de dragoste a plantat în inima mea câte o floare, pe care am udat-o uneori cu lacrimi de fericire, alteori cu lacrimi de tristețe. Și de fiecare dată m-a durut sfârșitul brusc al acelei povești pe care eu o credeam “ultima”. M-a durut și m-a secat de energie și de speranță. M-a târât prin cele mai întunecate unghere ale tristeții și m-am simțit sufocată de dezamgire. M-am întrebat mereu dacă vinovatul sunt eu pentru că toate poveștile se termină așa, lăsându-mă înecată într-un ocean de întrebări fără răspuns.

Sunt povești pe care le-am lăsat în urmă nu pentru că așa am vrut eu, ci pentru că așa a fost să fie.
Inocența și naivitatea cu care am iubit prima oară mi-au servit cea mai importantă dintre lecții: aceea că gelozia nu este o soluție, ci o mare problemă și că în timp, ea reușește să transforme toate sentimentele frumoase în ceva urât și murdar care te îngrădește pe tine ca om și îngrădește libertatea celuilalt. Am învățat totodată că dragostea se poate transforma cu ușurință în obsesie crezând că celălalt îți aparține și că ai dreptul să îi dictezi viața.
Se spune că prima iubire nu se uită niciodată… eu cred că nu se uită niciodată prin prisma învățăturilor cu care rămâi. Sunt puțini oameni a căror primă poveste a fost și ultima. Restul, de la prima poveste au rămas cu urme adânci în suflet și cu multe lecții.
Nu am să uit prima mea poveste de dragoste pentru că mi-a deschis ochii. Nu pot spune că gustul acela amar nu a durat multă vreme. Am reușit cu greu să îmi revin și să nu-mi mai fie teamă de a primi o nouă iubire în viața mea. Dar am reușit.

Am iubit din nou. De această dată m-am lăsat purtată de valurile iubirii precum o barcă în derivă în mijlocul mării liniștite, încercând să nu mai am așteptări și încercând să nu mai fac planuri. Pentru un timp a fost liniște, soarele strălucea blând, iar barca mea mergea încet, dar sigur într-o direcție care părea cea mai bună. Dar pe mare furtunile apar pe neașteptate și mătură totul în calea lor. Nici barca mea nu a rămas întreaga… o nouă dezamăgire care mi-a spulberat încrederea în mine, în oameni, în iubire, în tot. M-am simțit… goală, pustie. Fiecare sentiment frumos a fost înlocuit de dispreț și de frustrare. M-am simțit un alt om. Un om mai sărac.
Astfel am învățat încă o lecție… ca și oamenii în care ai încredere oarbă te vor dezamăgi la un moment dat, iar atunci când începi să cauți vinovați, trebuie să privești uneori și în oglindă. Poate acolo vei găsi cele mai multe răspunsuri.

În disperarea de a iubi și de a fi iubit, în căutarea unui “om potrivit” prin mulțimea de oameni din jurul tău riști adesea să nu îl vezi exact pe acela care stă în fața ta. Pe cel care te-a văzut mereu, cel care te-a ascultat și cel care te-a iubit dinainte ca tu să îi observi prezența. Atât de orbi suntem noi, oamenii! Căutăm atenție, iubire, tandrețe în brațe care nu ne cuprind și nu le vedem tocmai pe acelea care stau întinse pentru noi. Atât de orbi…
Așa am ajuns să iubesc din nou. Deschizând ochii și văzând ce n-am văzut poate pentru prea mult timp. Sau poate că nu eram pregătită, poate că trebuia să învăț mai întâi acele două lecții pentru ca totul să fie așa cum este acum.
Aceasta este iubirea pe care o așteptam, pe care o doream, după care tânjeam… și a trebuit să treacă multe nopți albe, multe zile sărate de lacrimi, mulți ani de nesiguranță și de tristețe pentru a simți ceea ce simt acum.

Câte povești de dragoste, atâtea lacrimi și poate și mai multe zâmbete…

http://momenteinviata.ro

Reguli de bun simț la intrarea în suflet

Pășește cu grijă în sufletul meu.
Ți-aș spune să te descalți dacă nu e prea mare deranjul.
Să pășești ca și cum ai pluti, să nu-ți simt pașii apăsați și grei.
Vezi tu, acum e curat. E liniște acolo. Am aerisit și miroase frumos.
Știi cum miroase? Miroase a tei. Așa spun eu că miroase sufletul curat. A tei.

Am avut multă dezordine în suflet. Mult noroi.
Până acum nu am rugat pe nimeni să se descalțe. Iar oamenii au intrat fără să țină cont de nimic. Au intrat tropăind, parcă strivind tot ce-am așezat în mine.
Și știi ce au lăsat în urmă? Și-au lăsat toate neîmplinirile lor și toată amărăciunea. Mi-au lăsat-o mie.
De ce mi-au lăsat-o?
De ce să plâng eu lacrimile altor oameni când le am pe ale mele?

Așa că am decis să pun niște reguli de bun simț la intrarea în suflet. N-ai văzut că pe la orice intrare e pus câte un semn, câte un avertisment?
Așadar, în sufletul meu nu se mai intră încălțat, ci cu tălpile goale.
Nu se calcă apăsat, ci se merge ca și cum ai călca pe nori.
Se respectă programul de liniște și se tratează cu multă iubire.
De asemenea, am instalat și un detector de falsuri, așa că mare grijă!

Sufletul meu nu e de vânzare și e foarte primitor dacă sunt respectate regulile de la intrare.
Mulțumesc pentru înțelegere și… bine ai venit! 

http://momenteinviata.ro

Bărbatul care te iubește 

Bărbatul care te iubește e un om special. Nu perfect, ci special.
Bărbatul care te iubește e cel care îți spune că ești frumoasă atunci când te fâțâi prin casă îmbrăcată în pijamale, cel care te surprinde cu o floare atunci când nu sărbătoriți nimic special, cel care te răsfață cu îmbrățișări chiar și atunci când tu ești un arici.
Bărbatul care te iubește e cel cu care te înțelegi din priviri pentru orice lucru important sau mărunt, cel cu care te sfătuiești atunci când nu știi ce e de făcut, convinsă fiind că împreună veți lua cea mai bună decizie, cel în brațele căruia sari atunci când ești fericită și plângi ca un copil atunci când ești tristă. 
Bărbatul care te iubește e cel care îți sărută mâna într-un mod familiar și intim știut doar de voi, ca o dovadă a respectului și a iubirii ce ți-o poartă, cel care te surprinde cu o cină delicioasă atunci când tu ești prea obosită ca să mai pregătești ceva și cel cel te privește cu blândețe atunci când ești preocupată cu ceva mărunt.

Bărbatul care te iubește e un om special. Nu perfect, ci special. În preajma lui poți fi tu însăți… o copilă inocentă, o adolescentă rebelă, o femeie puternică și fragilă, în același timp. În preajma lui totul e firesc. Ești protejată și ești iubită. Ești fericită!

http://momenteinviata.ro

Atât de dor…

Dacă ți-aș spune că mi-e dor, s-ar schimba ceva?
Pentru că mi-e dor.
Atât de dor.

Mi-e dor de prieteni. Ne-am înstrăinat cu toții și nu ne mai recunoaștem.
Mi-e dor de bunătate. Mai sunt doar câțiva oameni despre care poți spune că lipsa lor ar crea un gol imens în lume.
Mi-e dor de mâini care îți spun povești atunci când te mângâie liniștit pe păr.
Mi-e dor de ochi care râd. În fiecare zi văd numai ochi triști și obosiți. 
Mi-e dor de joacă. Am încetat să ne mai jucăm și am devenit tot mai serioși.
Mi-e dor de mare. Ea îmi liniștește întotdeauna sufletul.
Mi-e dor de simplitate.
Mi-e dor de baloane de săpun.
Mi-e dor de bine și de liniște.
Mi-e dor de curtea școlii și de clopoțel.
Mi-e dor de… tine.

Atât de dor…

http://momenteinviata.ro

Pentru că, îți mulțumesc

Pentru că te iubesc, 
Pentru că mă iubești. 
Pentru că îmi masezi tălpile atunci când mă dor picioarele, 
Pentru că mă alinți, 
Pentru că tu te gâdili și eu nu mă gâdil, 
Pentru că mă ții în brațe atunci când plâng, 
Pentru că mă simt în singuranță, 
Pentru că mă faci să mă simt importantă, 
Pentru că îmi spui că sunt frumoasă în fiecare zi, 
Pentru că ții tu socoteala la numărul de ani de “împreună”, 
Pentru că îmi spui de fiecare dată “te iubesc” în loc de “pa”,
Pentru că îmi săruți cu blândețe mâna în public, 
Pentru că ești amuzant, 
Pentru că îmi gătești, 
Pentru că nu-mi dai voie să uit cine sunt…

Pentru că, îți mulțumesc.

O zi din șapte, de Lauren Oliver

“Ce-ai face dacă ai mai avea o singură zi de trăit? Pe cine ai săruta? Și cât de departe ai merge pentru a-ți salva viața?” 

Iată cuvintele care m-au făcut să-mi doresc cu nerăbdare să descopăr morala acestei cărți.
Deși pare un alt roman pentru adolescenți, este cu totul și cu totul departe de a fi doar atât. Este un roman pentru toate vârstele, prin prisma învățămintelor pe care ți le însușești până la ultima pagină.

Samantha Kingston, personajul principal al romanului, este o adolescentă de 17 ani, care crede că are cam tot ce și-ar putea dori o tânără la vârsta ei: popularitate, prieteni, un iubit la fel de popular și convingerea că lumea e a ei și că nimic nu o poate doborî. Până într-o zi care trebuia să fie obișnuită, dar care s-a dovedit a fi ultima din viața ei. Vineri, 14 februarie. După această zi nu va mai exista mâine pentru ea, va exista doar AZI, ziua de 14 februarie repetându-se de 7 ori, căci Samantha primește șansa de a-și da seama unde și cu ce a greșit. Astfel, în fiecare zi din cele șapte, ea încearcă să schimbe cursul evenimentelor, atitudinea și interacțiunea cu anumite persoane din viața ei, oameni pe care până atunci nici măcar nu îi observase. Pe parcursul fiecărei zile ea învață lecții mărunte, dar extrem de importante și își dă seama care ar fi trebuit să fie adevăratele priorități în viața ei.
Finalul este unul așteptat și neașteptat, curajos și totodată sfâșietor. Citind ultima frază, am rămas pe buze cu întrebările: “De ce nu ne dăm seama la timp? De ce învățăm prea târziu?”.

Am îmbrățișat această carte după ce am terminat-o de citit. Nu mi se întâmplă lucrul acesta cu multe cărți. M-am regăsit în personajul lui Sam. E dureros să-ți dai seama că e prea târziu să îndrepți ce ai stricat și de cele mai multe ori nici măcar nu primim această șansă.
Vă recomand cu toată încrederea această carte. Nu este de ratat. Este de păstrat în suflet.
O găsiți accesând următorul link: http://www.leadermag.com/cumpara/o-zi-din-sapte-7612689

Câteva fragmente:

“Încă un lucru pe care să nu-l uitați niciodată: speranța te ține în viață. Chiar și atunci când ești mort, e singurul lucru care te ține în viață.”

“Ar fi trebuit să mă bucur mai mult de ele, să mi le fi întipărit în minte. Ar fi trebuit să mor într-o zi cu un apus de soare superb. Ar fi trebuit să mor într-o vacanță de vară sau de iarnă. Ar fi trebuit să mor în altă zi. Îmi lipesc fruntea de geam și îmi imaginez cum lovesc cu pumnul prin sticlă, până la cer, și îl sparg ca pe o oglindă.”

“Iată un lucru pe care l-am învățat în dimineața aia: dacă depășești o linie și nu se întâmplă nimic, linia își pierde sensul. Continui să desenezi o linie, din ce în ce mai departe, depășind-o de fiecare dată. Așa ajung oamenii să pășească peste marginea lumii. Ați fi surprinși cât de ușor e să ieși de pe orbită, să ajungi într-un loc unde nimeni nu te poate atinge. Să te pierzi pe tine însuți – să te rătăcești.”

“Sunt o non-persoană, o umbră, o fantomă. Chiar și înainte de accident, nu știu dacă eram un om întreg – acum îmi dau seama. Și nu înțeleg de unde începe stricăciunea.”

“Poate că, pentru tine, mai există o mie de zile de mâine sau trei mii de zile sau zece mii de zile, atât de mult timp că poți să te scalzi în el, să te rostogolești în el, să îl lași să se scurgă ca monedele printre degete. Atât de mult timp, că îl poți irosi. Dar pentru unii dintre noi nu există decât ziua de azi. Și adevărul este că nu poți ști niciodată.”

“Bănuiesc că ăsta e secretul, dacă îți dorești vreodată ca lucrurile să fie la fel cum au fost. Trebuie doar să te uiți la cer.”

“Atât de multe lucruri devin frumoase când te uiți la ele cu adevărat.”

“Scopul n-a fost niciodată să îmi salvez mie viața. Cel puțin nu în felul în care am crezut.”

“Bănuiesc că e mereu așa atunci când spui la revedere – ca și cum ai sări de pe o stâncă. Partea cea mai rea e să alegi conștient să o faci. După ce ajungi în aer, nu mai poți face nimic decât să-ți dai drumul.”

“Se spune că înainte să mori, îți trece toată viața dinaintea ochilor, dar mie nu mi se întâmplă așa. Văd numai izbânzile mele. Lucrurile pe care vreau să le țin minte, pentru care vreau să fiu ținută minte.”

http://momenteinviata.ro

Summertime sadness

Tristețea e o stare de spirit, la fel ca fericirea. Dar de ce durează mai mult? De ce atunci când ești trist ai impresia că te scufunzi în acele ape negre de-o veșnicie și nu zărești nici un mal în jurul tău?!
Pentru că tristețea e ca noaptea. E mai scurtă decât ziua, dar pare de două ori mai lungă atunci când stai de veghe. Când ești trist parcurgi o noapte lungă, iar zorii zilei par mai departe ca niciodată.
Când ești trist nimic nu mai are culoare.

http://momenteinviata.ro

Mi-am dat însă seama că nu trebuie să demonstrez nimic, nimănui. Că important este să fiu împăcată eu cu mine, să fiu conștientă de lipsuri și să încerc să le acopăr, pentru ca indiferent de situație, să pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e rușine de ceea ce sunt sau ce am făcut.

Am învățat că părinții sunt cea mai mare comoară pe care ne-o dă Dumnezeu. Că indiferent cât greșim, cu ce greșim, în inima și în ochii părinților noștri vom fi mereu cei dintâi și singurii care contează. Am învățat că Dumnezeu îți scoate în cale oameni care să te ghideze în momentele cheie din viața ta. De multe ori, târziu îți dai seama care a fost scopul acelui om apărut în viața ta și de ce în momentul respectiv. Am învățat  că iubirea te face să te simți deopotrivă, cel mai puternic și cel mai vulnerabil om de pe pământ.

Am învățat că pentru a fi în armonie cu alții, trebuie să ai o relație frumoasă cu tine însuți. Să știi să te ierți, să te accepți, să înveți, să uiți!

Cred în DOI, cred în prieteni deși până și prietenia a devenit în momentul de față un lucru relativ, cred nu-ți ajunge o viață pentru a cunoaște un om cu adevărat, cred că printre lucrurile pe care ar trebui să le trăim de mai multe ori în viață se numără copilăria. 

Sunt zile în care comfortul patului meu îmi aduce cea mai mare satisfacție, dar sunt și zile în care mă pun în mișcare și la sfârșitul zilei, când trag linie, sunt uimită și eu de câte am reușit să fac.

Iubesc marea. Nu mă satur niciodată să o privesc, să o miros, să o gust. Pentru mine e un infinit care nu mă sperie, ci mă încântă.

http://momenteinviata.ro

E ea, femeia

Atunci când zâmbește, zâmbetul ei e ca un răsărit de soare. 
Atunci când e tristă, e ca o fotografie alb negru. Fără culoare.
Atunci când e nerăbdătoare e încântătoare. 
Atunci când iubește e ca o floare de primăvară – frumoasă, parfumată, gingașă. 
Atunci când urăște e ca o furtună care mătură totul în calea ei. 
Atunci când iartă, e blândă. 
Atunci când îți sare veselă în brațe e atât de frumoasă!

E ea, femeia. E vară, e primăvară, e toamnă, e iarnă. 
E ca anotimpurile. E început și e sfârșit. 
E o minune. Minunea ta.

Pe gânduri ..

Atunci când lucrurile devin grele și sunt departe de ceea ce ți-ai imaginat, simți un dor nebun de copilărie. Ai da fuga înapoi la zilele lungi de vară când viața era mult mai simplă, mai colorată, mai veselă, când sufletul îți plutea, iar chipul îți era luminat în fiecare zi de zâmbet. 
Atunci când simți că nu mai ai scăpare și că te învârți într-una în același cerc vicios, dorul de anii copilăriei parcă te sufocă și te doare. Te simți ca un netrebnic pentru că ai tânjit după maturitate. Acum problemele nu au întotdeauna rezolvare și parcă se înmulțesc cu fiecare an care trece.

Îmi este iarăși dor de copilul de-altădată. Îmi este dor.

http://momenteinviata.ro

"Uneori, dragostea poate fi simplă, simplă de tot. Te îndrăgostești și îți mărturisești lumina din suflet. Spui, fără ascunzișuri, ce așteptări ai și ce nu ai accepta niciodată. Întinzi mâna și cuprinzi o altă mână. Deschizi sufletul și cuprinzi un alt suflet."

- Alice Năstase Buciuta în Splendida banalitate

http://momenteinviata.ro

Mângâiere pentru auz și pentru suflet... 

De ce?!

Uneori, ca acum de exemplu, mă întreb care-i rostul?
De ce ne trezim urând diminețile de luni? De ce avem impresia că de vineri începem cu adevărat să trăim?
De ce cel mai adesea jobul e locul unde irosești cel mai mult timp din viața ta și asta pentru că ceea ce faci nu te reprezintă și nu te împlinește în nici un fel?
De ce așteptăm o zi anume ca să facem ceva anume și tânjim după acel ceva în fiecare zi, sfârșind prin a nu-l face niciodată?
De ce toată omenirea se învârte în jurul unor hârtii?
De ce oamenii țipă unii la alții și nu reușesc să se înțeleagă? De ce se urăsc? De ce se uită? 
De ce după ce te înșeală, trădătorii susțin în continuare că te iubesc?
De ce înveți să apreciezi un om abia atunci când nu mai face parte din viața ta?
De ce nu iertăm la fel de ușor cum ne așteptăm să fim iertați?
De ce ne facem atâtea griji?
De ce uneori ne mulțumim cu nimic, iar alteori suntem exagerat de lacomi?
De ce nu trăim odată clipa?!

You just love me

Cred că o dovadă de iubire e și faptul că ultima bucata care rămâne în farfurie e întotdeauna a mea.

Tu ești Acasă.

http://momenteinviata.ro/