Mi-am gasit si eu cuibul dupa zile lungi ..acum imi odihnesc visele in bratele Celui ce m-a modelat, si inima, si gandul .. Am gasit eliberarea intr-o lacrima lunga, care inca curge pe obrajii mei inverzindu-mi sufletul dupa lunga seceta prin care a trecut. Vocea care m-a tesut in pantecele mamei mele. Vocea care m-a leganat, care m-a adapostit, care m-a insotit mereu (uneori muta). Vocea pe care uneori am negat-o, pe care alteori am cautat-o.. Vocea care m-a gasit mereu! oricat de ascunsa as fi fost. Vocea care mi-a spus ca vaile isi gasesc finalul pe o culme. Vocea care m-a insotit si acolo unde m-am pierdut de mine. Vocea Tatalui Ceresc ..Vocea care mi-a vorbit ..

Azi am citit Eclesiastul: Totul este deşertăciune. 1 Cuvintele Eclesiastului, fiul lui David, împăratul Ierusalimului. Ecl 1.12; Ecl 7.27; Ecl 12.8-10; 2 O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune. Ps 39.5-6; Ps 62.9; Ps 144.4; Ecl 12.8; Rom 8.20; 3 Ce folos are omul din toată truda pe care şi-o dă sub soare? Ecl 2.22; Ecl 3.9; 4 Un neam trece, altul vine, şi pământul rămâne veşnic în picioare. Ps 104.5; Ps 119.90; 5 Soarele răsare, apune şi aleargă spre locul de unde răsare din nou. Ps 19.5-6; 6 Vântul suflă spre miazăzi şi se întoarce spre miazănoapte; apoi iarăşi se întoarce şi începe din nou aceleaşi rotiri. Ioan 3.8; 7 Toate râurile se varsă în mare, şi marea tot nu se umple: ele aleargă necurmat spre locul de unde pornesc, ca iarăşi să pornească de acolo. Iov 38.10; Ps 104.8-9; 8 Toate lucrurile sunt într-o necurmată frământare, aşa cum nu se poate spune; ochiul nu se mai satură privind, şi urechea nu oboseşte auzind. Prov 27.20; 9 Ce a fost va mai fi, şi ce s-a făcut se va mai face; nu este nimic nou sub soare. Ecl 3.15; 10 Dacă este vreun lucru despre care s-ar putea spune: „Iată ceva nou!”, demult lucrul acela era şi în veacurile dinaintea noastră. 11 Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte; şi ce va mai fi, ce se va întâmpla mai pe urmă, nu va lăsa nicio urmă de aducere aminte la cei ce vor trăi mai târziu. Deşertăciunea tuturor lucrurilor. 12 Eu, Eclesiastul, am fost împărat peste Israel, în Ierusalim. Ecl 1.1; 13 Mi-am pus inima să cercetez şi să adâncesc cu înţelepciune tot ce se întâmplă sub ceruri: iată o îndeletnicire plină de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Gen 3.19; Ecl 3.10; 14 Am văzut tot ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt! 15 Ce este strâmb nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr. Ecl 7.13; 16 Am zis în mine însumi: „Iată că am sporit şi am întrecut în înţelepciune pe toţi cei ce au stăpânit înaintea mea peste Ierusalim, şi mintea mea a văzut multă înţelepciune şi ştiinţă. 1Imp 3.12; 1Imp 4.30; 1Imp 10.7; Ecl 2.9; 17 Mi-am pus inima să cunosc înţelepciunea şi să cunosc prostia şi nebunia. Dar am înţeles că şi aceasta este goană după vânt. Ecl 2.3-12; Ecl 7.23-25; 1Tes 5.21; 18 Căci unde este multă înţelepciune este şi mult necaz, şi cine ştie multe are şi multă durere. 1 Am zis inimii mele: „Haide! Vreau să te încerc cu veselie, şi gustă fericirea.” Dar iată că şi aceasta este o deşertăciune. Luc 12.19; Isa 50.11; 2 Am zis râsului: „Eşti o nebunie!”, şi veseliei: „Ce te înşeli degeaba?” Prov 14.13; Ecl 7.6; 3 Am hotărât în inima mea să-mi înveselesc trupul cu vin, în timp ce inima mă va cârmui cu înţelepciune, şi să stărui astfel în nebunie, până voi vedea ce este bine să facă fiii oamenilor sub ceruri, în tot timpul vieţii lor. Ecl 1.17; 4 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, 5 mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. 6 Mi-am făcut iazuri, ca să ud dumbrava unde cresc copacii. 7 Am cumpărat robi şi roabe, şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi, mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. 8 Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe, şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. 1Imp 9.28; 1Imp 10.10; 9 Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea. Ecl 1.16; 10 Tot ce mi-au poftit ochii, le-am dat; nu mi-am oprit inima de la nicio veselie, ci am lăsat-o să se bucure de toată truda mea, şi aceasta mi-a fost partea din toată osteneala mea. Ecl 3.22; Ecl 5.18; Ecl 9.9; 11 Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt, şi că nu este nimic trainic sub soare. Ecl 1.3-14; 12 Atunci mi-am întors privirile spre înţelepciune, prostie şi nebunie. – Căci ce va face omul care va veni după împărat? Ceea ce s-a făcut şi mai înainte. – Ecl 1.17; Ecl 7.25; 13 Şi am văzut că înţelepciunea este cu atât mai de folos decât nebunia, cu cât este mai de folos lumina decât întunericul; 14 înţeleptul îşi are ochii în cap, iar nebunul umblă în întuneric. Dar am băgat de seamă că şi unul şi altul au aceeaşi soartă. Prov 17.24; Ecl 8.1; Ps 49.10; Ecl 9.2-11; 15 Şi am zis în inima mea: „Dacă şi eu voi avea aceeaşi soartă ca nebunul, atunci pentru ce am fost mai înţelept?” Şi am zis în inima mea: „Şi aceasta este o deşertăciune.” 16 Căci pomenirea înţeleptului nu este mai veşnică decât a nebunului: chiar în zilele următoare totul este uitat. Şi apoi şi înţeleptul moare, şi nebunul! 17 Atunci am urât viaţa, căci nu mi-a plăcut ce se face sub soare: totul este deşertăciune şi goană după vânt. 18 Mi-am urât până şi toată munca pe care am făcut-o sub soare, muncă pe care o las omului care vine după mine, ca să se bucure de ea. Ps 49.10; 19 Şi cine ştie dacă va fi înţelept sau nebun? Şi totuşi el va fi stăpân pe toată munca mea pe care am agonisit-o cu trudă şi înţelepciune sub soare. Şi aceasta este o deşertăciune. 20 Am ajuns până acolo că m-a apucat o mare deznădejde de toată munca pe care am făcut-o sub soare. 21 Căci este câte un om care a muncit cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbândă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. Şi aceasta este o deşertăciune şi un mare rău. 22 Căci, drept vorbind, ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui cu care se trudeşte sub soare? Ecl 1.3; Ecl 3.9; 23 Toate zilele lui sunt pline de durere, şi truda lui nu este decât necaz: nici măcar noaptea n-are odihnă inima lui. Şi aceasta este o deşertăciune. Iov 5.7; Iov 14.1; 24 Nu este altă fericire pentru om decât să mănânce şi să bea, şi să-şi înveselească sufletul cu ce este bun din agoniseala lui! Dar am văzut că şi aceasta vine din mâna lui Dumnezeu. Ecl 3.12-22; Ecl 5.18; Ecl 8.15; 25 Cine, în adevăr, poate să mănânce şi să se bucure fără El? 26 Căci El dă omului plăcut Lui înţelepciune, ştiinţă şi bucurie; dar celui păcătos îi dă grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu! Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. Orice lucru îşi are vremea lui. 1 Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Ecl 3.17; Ecl 8.6; 2 Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Evr 9.27; 3 Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; 4 plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; 5 aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; Ioel 2.16; 1Cor 7.5; 6 căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; 7 ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; Amos 5.13; 8 iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei. Luc 14.26; 9 Ce folos are cel ce munceşte din truda lui? Ecl 1.3; 10 Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Ecl 1.13; 11 Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gândul veşniciei, măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu. Ecl 8.17; Rom 11.33; 12 Am ajuns să cunosc că nu este altă fericire pentru ei decât să se bucure şi să trăiască bine în viaţa lor; Ecl 3.22; 13 dar şi faptul că un om mănâncă şi bea, şi duce un trai bun în mijlocul întregii lui munci este un dar de la Dumnezeu. Ecl 2.24; 14 Am ajuns la cunoştinţa că tot ce face Dumnezeu dăinuie în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El. Iac 1.17; 15 Ce este a mai fost, şi ce va fi a mai fost; şi Dumnezeu aduce iarăşi înapoi ce a trecut. Ecl 1.9; Teme-te de Dumnezeu. 16 Am mai văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, şi că în locul rânduit pentru dreptate este răutate. Ecl 5.8; 17 Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va judeca şi pe cel bun şi pe cel rău; căci El a sorocit o vreme pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” Rom 2.6-8; 2Cor 5.10; 2Tes 1.6-7; Ecl 3.1; 18 Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru oameni, ca să-i încerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace. 19 Căci soarta omului şi a dobitocului este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi; cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi suflare, şi omul nu întrece cu nimic pe dobitoc; căci totul este deşertăciune. Ps 49.12-20; Ps 73.22; Ecl 2.16; 20 Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. Gen 3.19; 21 Cine ştie dacă suflarea omului se suie în sus, şi dacă suflarea dobitocului se coboară în jos în pământ? Ecl 12.7; 22 Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta este partea lui. Căci cine-l va face să se bucure de ce va fi după el? M-am uitat apoi la toate asupririle care se fac sub soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrimi, şi nu este nimeni să-i mângâie! Ei sunt pradă silniciei asupritorilor lor, şi n-are cine să-i mângâie! Ecl 3.16; Ecl 5.8; 2 Şi am găsit că morţii, care au murit mai înainte, sunt mai fericiţi decât cei vii, care sunt încă în viaţă. Iov 3.17; 3 Dar mai fericit decât amândoi am găsit pe cel ce nu s-a născut încă, fiindcă n-a văzut toate relele care se petrec sub soare. Iov 3.11-21; Ecl 6.3; 4 Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. 5 Nebunul îşi încrucişează mâinile şi îşi mănâncă însăşi carnea lui. Prov 6.10; Prov 24.33; 6 Mai bine o mână plină de odihnă decât amândoi pumnii plini de trudă şi goană după vânt. Prov 15.16-17; Prov 16.8; 7 Am mai văzut o altă deşertăciune sub soare: 8 un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii şi nu se gândeşte: „Pentru cine muncesc eu şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?” Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău. Prov 27.20; 1Ioan 2.16; Ps 39.6; 9 Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor. 10 Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur şi cade fără să aibă pe altul care să-l ridice. 11 Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur? 12 Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor. 13 Mai bine un copil sărac şi înţelept decât un împărat bătrân şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat; 14 căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcar că poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă. 15 Am văzut pe toţi cei vii, care umblă sub soare, înconjurând pe copilul care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui. 16 Fără sfârşit era tot poporul în fruntea căruia mergea el. Şi totuşi cei ce vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. ăzeşte-ţi piciorul când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. Ex 3.5; Isa 1.12; 1Sam 15.22; Ps 50.8; Prov 15.8; Prov 21.27; Osea 6.6; 2 Nu te grăbi să deschizi gura, şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu; căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ, de aceea să nu spui vorbe multe. Prov 10.19; Mat 6.7; 3 Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Prov 10.19; 4 Dacă ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte juruinţa pe care ai făcut-o. Num 30.2; Deut 23.21-23; Ps 50.14; Ps 76.11; Ps 66.13-14; 5 Mai bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă, şi să n-o împlineşti. Prov 20.25; Fapt 5.4; 6 Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit.” Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? 1Cor 11.10; 7 Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea viselor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te de Dumnezeu. Ecl 12.13; 8 Când vezi în ţară pe cel sărac, năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta! Căci peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. Ecl 3.16; Ps 12.5; Ps 58.11; Ps 82.1; 9 Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. 10 Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! 11 Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le mănâncă; şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? 12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. 13 Este un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. Ecl 6.1; 14 Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. 15 Cum a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. Iov 1.21; Ps 49.17; 1Tim 6.7; 16 Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise; şi ce folos are el că s-a trudit în vânt? Ecl 1.3; Prov 11.29; 17 Ba încă, toată viaţa lui a mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. Ps 127.2; 18 Iată ce am văzut: este bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui pe care i le-a dat Dumnezeu; căci aceasta este partea lui. Ecl 2.24; Ecl 3.12-22; Ecl 9.7; Ecl 11.9; 1Tim 6.17; Ecl 2.10; Ecl 3.22; 19 Dar, dacă a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui, acesta este un dar de la Dumnezeu. Ecl 2.24; Ecl 3.13; Ecl 6.2; 20 Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Sa culegi aroma stelelor si parfumul florilor sa te imbete, un frumos gand primit, il continui acum, sa-mi aline lacrima, sa ma adancesc in mine si sa ma intreb "incotro?", ce culeg? ce aleg, ce traiesc, ce astept, pe ce carare pasesc, ce parfum am daruit zilei asternute azi pe pamant, ..incet noaptea a coborat, continuand cu Eclesiastul, 3: Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Ecl 3.17; Ecl 8.6; Asa este viata fiecaruia dintre noi. Avem vremea noastra. Sa ne oprim si sa ne intrebam. Sa suferim si sa zambim. sa ascultam si sa asteptam. sa avem rabdare si sa speram. sa visam la a crede ca suntem actorii filmelor vechi si romantice, pline de frumos si armonie, pline de devotiune si puritate, sa ne deschidem inimile si sa inaltam Tatalui Ceresc ruga multumirii. uneori este greu a o rosti, cand sufletul ti-e plin de lacrim si dor. insa,iubirea, credinta, speranta ce o purtam in suflet pentru Dumnezeu, prin aceasta, El ne sustine, ne mangaie, cunoaste toate gandurile noastre, temerile, visele ..toate pentru El isi cunosc vremea lor, si toate ne sunt date cu un scop de catre El, Cel prin care existam. Inalt acum-aici gandul noptii, atinsa de tacerea inimii. Simpla si umila imi este faptura. plina de recunostinta si multumire, pentru toate cate mi-ai daruit, grele, dureroase, pline de incercari, stiu ca toate de la Tine sunt. Stiu ca in mine, mereu Tu reversi aroma stelelor, gandul pe care mi l-ai trimis, prin oamenii prin care lucrezi. Stiu ca ma tii de mana, si ma inveti sa-mi urmez calea. Da-mi intelepciune sa vad drumul pe care il doresti pentru mine. nu este timp sa ma abat de la El. Aseaza-ma acolo unde Tu doresti sa fiu. Asculta-ma Tata Ceresc! Iti multumesc