vineri, 30 martie 2012

Sundar Singh: La Picioarele Maestrului








Rugăciune
Maestrul meu drag, binecuvântările şi darurile Tale numeroase mi-au umplut până la refuz inima de recunoştinţă şi elogii, dar elogiile inimii şi ale limbii
nu îmi sunt de ajuns până când nu-mi demonstrez prin faptele mele că viaţa mea este devotată servirii Tale. îţi mulţumesc şi Te laud pe Tine, căci Tu
m-ai adus,aşa nemerituos cum sunt din moarte la viaţă şi m-ai făcut să mă bucur alături de Tine în iubire. Eu nu mă cunosc aşa cum ar trebui, nici pe mine şi nu-mi ştiu nici nevoile mele dureroase, dar Tu, o, Tată, îţi cunoşti perfect creaturile şi cunoşti şi nevoile lor.
Nici eu însumi nu mă pot iubi pe mine aşa cum Tu mă iubeşti.
A mă iubi pe mine cu adevărat înseamnă a mă iubi cu sufletul, cu acea iubire nesfârşită care mi-a dat fiinţă şi acea iubire eşti Tu însuţi.
De aceea Tu mi-ai dat o singură inimă, ca ea să poată ficentrată doar asupra Ta, Cel care ai creat-o. Maestrul meu drag, este mult mai bine a fi aşezat la picioarele Tale decât a sta pe cel mai mare tron al pământului, pentru că aceasta înseamnă să fiu întronat pentru totdeauna în împărăţia Eternă. Acum mă ofer pe mine
însumi ca un sacrificiu arzător pe altarul acestor sacre picioare.
Acceptă-mă cu milostivire şi unde vei voi şi cum vei voi Tu, foloseşte-mă
în slujba Ta.
Pentru că Tu eşti eu şi eu îţi aparţin Ţie, Tu care ai luat această mână de praf,m-ai făcut după chipul Tău şi mi-ai dat dreptul de a deveni fiul Tău.Toată cinstirea şi gloria şi lauda şi mulţumirea Ţie, în vecii vecilor, Amin.

Sundar Singh este un binecunoscut înţelept şi iluminat indian.El s-a născut în anul 1889 în India, în oraşul Rampur, regiuneaPunjab şi a murit în anul 1933. A fost crescut în spiritul culturiişi religiei indiene. încă de mic, mama sa obişnuia să-l ducă la unsadhu, un om sfânt care trăia în pădure, în solitudine.
Când Sundar avea doar paisprezece ani mama sa, pe care 0 iubea foarte mult, a murit.
Rămas fără dragostea şi căldura ei părintească, Sundar a devenit un tânăr foarte impulsiv.Crescut fiind în spirit tradiţionalist, el se împotrivea oricăreiidei, credinţe sau religii străine şi mai ales creştinismului. Ura sa împotriva creştinilor a culminat cu arderea pagină cu pagină aBibliei în public.Aspiraţia lui de a cunoaşte sensul vieţii era atât de mare încâta decis că se va arunca sub roţile trenului dacă Dumnezeunu-i va revela adevărata Cale a Păcii Interioare. în noaptea încare se ruga fierbinte luiDumnezeu să-i arate Calea,aşteptând ora de sosirea trenului (sub care voiasă se arunce dacă nici orevelaţie nu ar fi survenit)1 s-a arătat însuşi lisusHristos care l-a privit cucompasiune şi l-a întrebat:„De ce mă persecuţi? Ammurit pentru tine...".Această experienţăspirituală extraordinară atransformat complet viaţatânărului Sundar. Datoritădevoţiunii totale faţă delisus a fost îndepărtat de

4
familia lui şi a îmbrăcat roba portocalie a sadhu-şilor. Purtând cusine doar Noul Testament, el a început să răspândească mesajuliubirii, păcii şi al renaşterii prin şi întru lisus Hristos în întreagalume. A călătorit mai întâi prin India şi Tibet, apoi în Occident: în Marea Britanie, în Statele Unite, în Australia în anul 1920 şidin nou în Europa în anul 1922. Cu această ocazie el a vizitat şiRomânia făcând, cu privire la viitorul spiritual al ţării noastre,profeţii care au devenit deja celebre (vezi Anexa I). Simplitatea,iubirea şi libertatea obţinute prin iubirea şi devoţiunea faţă deHristos impregnează mesajul său, indiferent de limba în careeste rostit.După prima viziune a lui lisus, Sundar Singh a mai avutnenumărate experienţe spirituale de acest gen: ele apăreauspontan, în timp ce se ruga sau medita, uneori şi de câte optsau zece ori într-o lună. El a avut, deci, parte de graţia de a fi lapicioarele Maestrului, la picioarele lui lisus Hristos, de a-l pune întrebări şi de a-l asculta cuvintele simple, pătrunse de Adevăr,care răspundeau nelămuririlor sale.Scriind cartea pe care o aveţi acum în mână, Sundar Singh împarte cu noi această graţie, revelându-ne din adevăruriletulburătoare care i-au fost şi lui revelate. Exprimarea loreste simplă, firească şi emană radiaţia plăcută, liniştitoare,inspiratoare şi iluminatoare a Celui care le-a rostit. Uneorimesajul face trimiteri la fragmente din Vechiul Testament şidin Noul Testament care au menirea de a puncta evenimentearhetipale din viaţa omenirii sau de a sublinia anumitesemnificaţii. Ele conţin adevăruri etern valabile (despre careau vorbit dintotdeauna marii înţelepţi ai omenirii şi sfintelescripturi) sau pilde de comportament pline de învăţămintevaloroase pentru viaţa fiecărui om.Textul este impregnat de iubirea Maestrului pentru discipolşi de devoţiunea profundă a discipolului faţă de Maestru, faţăde lisus Hristos. Sundar Singh însuşi ne sfătuieşte să citimavând mintea liniştită şi fiind într-o stare de devoţiune faţă de

5
Dumnezeu, pentru a putea pătrunde esenţa revelaţiilor, pentrua putea simţi ceea ce a vrut să ne transmită şi, ceea ce este şimai important, pentru a le putea transpune în viaţa noastră dezi cu zi, în faptele, gândurile şi vorbele noastre.Cartea este expresia unei minţi controlate şi rafinate prinexperienţă şi meditaţie, aleasă de către Dumnezeul iubirii şi alcopasiunii să-L facă cunoscut în viaţă ca şi în cuvinte.Viaţa lui Sundar Singh a constituit un adevărat exempluspiritual: cei care l-au cunoscut spun că era nu numai o prezenţăplăcută, ci şi o forţă impulsionantă pentru vieţile celor mulţicare au stat, alături de el, la picioarele Maestrului. Iar în ceeace priveşte cuvintele sale - ele se caracterizează prin simplitateşi bun simţ, având în acelaşi timp semnificaţii profunde şipătrunzând în însăşi esenţa problemelor spirituale.Fie ca aceste experienţe spirituale deosebite ale lui SundarSingh să ne transforme şi să ne îmbogăţească şi nouă viaţa,aducându-ne împreună la picioarele Maestrului, la picioareleDomnului nostru lisus Hristos, Cel ce sălăşluieşte tainic în inimafiecăruia dintre noi.
Punem această carte la picioarele Maestrului...

PREFAŢĂ
"Voi Mă numiţi pe mine: învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi,căci sunt." (loan, XIII, 13)"Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, că suntblând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletelevoastre". (Matei, XI, 29)Nu este nimic atât de perfect în lume ca faptul de a fi deasupraobiecţiilor şi criticilor. Chiar soarele, care ne dă lumina şi călduranu este lipsit de pete. Totuşi, acestea nu îl împiedică să-şi facădatoria cu regularitate. El ne este indispensabil pentru a puteaduce la bun sfârşit ceea ce ni s-a dat spre înfăptuire şi penru cavieţile noastre să dea rod.Adevărurile din această carte mi-au fost revelate de cătreMaestru şi mi-au influenţat profund viaţa. Unele dintre ele aufost folosite în predicile pe care le-am ţinut în Europa, America,Australia şi Asia. La cererea mai multor prieteni le-am adunatacum în această cărticică şi deşi este posibil ca în prezentarealor să existe unele imperfecţiuni, sunt sigur că cei care le vorciti într-o stare de devoţiune şi cu mintea liniştită vor puteabeneficia de pe urma lor, aşa cum am beneficiat şi eu.Mi-ar fi fost imposibil să prezint aceste adevăruri care mi-aufost revelate altfel decât în parabole; pe de altă parte folosireaparabolelor a făcut ca sarcina mea să fie cu mult mai uşoară.Mă rog ca, aşa cum Dumnezeu, în graţia şi compasiunea Sa,m-a binecuvântat cu aceste adevăruri, la fel să-l binecuvântezepe fiecare cititor.
Al vostru umil servitor,Sundar Singh

Prima viziune
Odată, într-o noapte întunecată, m-am dus singur în pădurepentru a mă ruga şi, aşezându-mă pe o stâncă, l-am înfăţişat luiDumnezeu dorinţele mele profunde şi l-am implorat ajutorul.După scurt timp am văzut un om sărman venind către mine şim-am gândit că vrea să îmi ceară de pomană, deoarece păreaflămând şi înfrigurat, l-am spus: „Eu sunt un om sărman şi înafară de această pătură, nu am nimic. Mai bine du-te în sat şi cereacolo ajutor". în timp ce-i spuneam acestea, El a venit în faţa mea într-o străfulgerare de lumină şi, binecuvântându-mă, a dispărutimediat. Vai, vai! îmi era acum clar că Acesta fusese Maestrul meupreaiubit care venise nu pentru a cere de la o sărmană creaturăca mine, ci penru a mă binecuvânta şi a mă îmbogăţi spiritual'. ,Am rămas plângând şi deplângându-mi prostia şi lipsa deviziune spirituală.
A doua viziune
într-o altă zi, terminându-mi munca, m-am dus din nou înpădure pentru a mă ruga şi, aşezându-mă pe aceeaşi stâncă,am început să mă gândesc ce binecuvântări să cer. La unmoment dat, în timp ce eram adâncit în gânduri, am observatcă lângă mine se afla o fiinţă. Judecând după îmbrăcăminte şidupă felul de a vorbi, mi s-a părut a fi un devotat servitor al luiDumnezeu. Dar ochii îi străluceau de viclenie şi, când a vorbit,respiraţia sa părea să emane duhoarea iadului.El mi s-a adresat astfel: „Domnule sfânt şi onorat, te rog sămă ierţi că ţi-am întrerupt rugăciunile şi ţi-am perturbat liniştea,dar este de datoria omului să îi ajute pe ceilalţi şi de aceea amvenit să-ţi spun ceva important. Viaţa ta pură şi lipsită de egoism
'Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru lisus Hristos. El măcar că era bogat,s-a făcut sărac pentru voi, pentru ca prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi. (II,Corinteni, VIII, IX)

8
a făcut o impresie profundă nu numai asupra mea, ci şi asupraunui mare număr de persoane pline de devoţiune. Dar, deşi înnumele lui Dumnezeu ţi-ai sacrificat corpul şi sufletul pentrualţii, nu ai fost niciodată pe deplin apreciat. Ceea ce vreau săspun este că, fiind creştin, doar câteva mii de creştini sunt subinfluenţa ta, iar unii dintre aceştia nu au încredere în tine. Arfi bine să devii hindus sau musulman ajungând astfel un marelider! Ei caută un asemenea conducător spiritual. Dacă accepţiaceastă sugestie a mea, trei sute zece milioane de hinduşi şimusulmani vor deveni adepţii tăi şi ţi se vor închina."Imediat ce am auzit acestea m-am grăbit să-i spun: „Piei,Satană! Am ştiut imediat că eşti un lup îmbrăcat în blană deoaie! Singura ta dorinţă este să renunţ la cruce şi la caleastrâmtă care duce către Viaţă şi să aleg calea cea largă a morţii.Maestrul meu însuşi este mulţimea mea şi tot ceea ce am, Celcare Şi-a dat viaţa pentru mine şi trebuie să-mi sacrific Lui viaţaşi tot ceea ce am, pentru că El este totul pentru mine. Pleacă,deci, pentru că nu am nimic de-a face cu tine."Auzind acestea, el a plecat scrâşnind de furie. Iar eu, cuochii în lacrimi, am încept să mă rog din tot sufletul: „DoamneDumnezeule, Acela care eşti totul pentru mine, viaţa vieţii meleşi spiritul spiritului meu, caută cu milă către mine şi umple-măcu Duhul Tău sfânt astfel încât în inima mea să nu mai fie locdecât pentru iubirea faţă de Tine! Nu caut de la Tine alt dardecât pe Tine însuţi, Tu care eşti dătătorul vieţii şi al tuturorbinecuvântărilor ei. De la Tine cer, nu de la lume sau de lacomorile ei; nici măcar de la ceruri nu cer, ci doar de la Tine însuţidoresc şi cer! Căci acolo unde eşti Tu, acolo este Cerul. Foameaşi setea inimii mele pot fi satisfăcute doar cu Tine, Cel care i-aidat viaţă! O, Creator al meu, Tu mi-ai creat inima doar pentruTine şi nu pentru altcineva. De aceea, această inimă nu-şi poategăsi pacea decât cu Tine, Cel care ai creat-o şi ai sădit în eaaceastă dorinţă de repaus! îndepărtează, deci, de la inima meatot ceea ce Ţi se opune şi pătrunde în ea, locuieşte şi domneşte

în ea pentru totdeauna.Amin!"Când am revenit dinaceastă rugăciune,am văzut în faţa meao minunată fiinţăstrălucitoare, scăldată înlumină şi de o neasemuităfrumuseţe. Nu a spus niciun cuvânt şi, fiindcă ochiimei erau plini de lacriminu am văzut-o prea clar.Din ochii Ei ţâşneau cuputerea fulgerului raze deiubire dătătoare de viaţăcare mi-au impregnatfiinţa şi mi-au îmbăiatsufletul. Imediat am ştiut că iubitul meu Mântuitor se afla înfaţa mea. M-am ridicat de pe stânca pe care şedeam şi amcăzut la picioarele Sale. El ţinea în mână cheia inimii mele.Deschizând templul interior al inimii mele cu cheia iubirii Sale,El l-a umplut cu prezenţa Sa şi oriunde priveam, în interior sau în exterior, nu-L mai vedeam decât pe El.Am ştiut atunci că inima omului este chiar tronul şi citadela luiDumnezeu şi că atunci când El intră acolo să locuiască începeCerul. în aceste câteva clipe, El mi-a umplut atât de mult inimaşi a vorbit în cuvinte minunate pe care nu le-aş putea reda chiardacă aş scrie multe cărţi. Pentru că aceste lucruri cereşti pot fiexplicate doarîn limbajul ceresc, iar limbile pământene nu suntsuficiente pentru ele. Şi totuşi, voi urmări să vă expun câtevadintre aceste aspecte cereşti care mi-au venit de la Maestruprin intermediul viziunilor. S-a aşezat pe stânca pe carestătusem, iar eu am rămas la picioarele sale; astfel a început între Maestru şi discipolul Său următoarea conversaţie:


13
manei ascunse pe care lumea, cu toată înţelepciunea sa, nici nuo cunoaşte, nici o poate cunoaşte
4
.5. Uneori, în timpul unei boli, facultatea gustului esteperturbată şi, în acea perioadă, oricât de gustoasă ar fimâncarea ce i se dă persoanei bolnave, aceasta nu simte niciun gust. în acelaşi fel, păcatul perturbă savoarea aspectelorspirituale. în asemenea situaţii cuvântul Meu, adorareaspirituală şi prezenţa Mea îşi pierd atracţia pentru păcătos şi, în loc să le fructifice pentru creşterea sa spirituală, el începe săle combată şi să le critice.6. Mulţi credincioşi - asemeni omului orb din naştere care-şi recapătă vederea - sunt capabili să-L vadă pe lisus ca profetşi ca Fiu al Omului, dar nu îl privesc ca fiind Hristos şi ca Fiu allui Dumnezeu
5
până când nu Mă voi revela lor a doua oară înglorie.7. O mamă lucra odată în grădină printre nişte tufişuri dese,iar fiul ei a venit să o caute plângând. A mers prin toată grădina,dar nu a găsit-o. Un servitor i-a spus: Copile, nu plânge! Uită-tela pomii din grădină şi la toate florile minunate din ea! Vino!Voi culege câteva pentru tine! Dar copilul plângea: Nu, nu eu ovreau pe mama! Mâncarea pe care mi-o dă ea este mai minunatădecât toate fructele grădinii, iar iubirea ei este mult mai dulcedecât toate aceste flori; tu ştii că toată această grădină este amea pentru că tot ceea ce are mama mea este şi al meu. Nu! Euo vreau pe mama mea! Când mama ascunsă în tufişuri a auzitacestea, s-a grăbit să iasă, a luat copilul în braţe şi l-a strâns lapiept, acoperindu-l cu sărutări; în acea clipă grădina a devenitpentru copil un adevărat paradis. La fel, copiii Mei nu pot găsi
4
Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul luiDumnezeu. (Apocalipsa, II, 7)
5
Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici despre el, că ţi-a deschis ochii? Iar ela zis că prooroc este. (loan, IX, 17)Şi a auzit lisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El?Şi a zis lisus: L-ai văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. (loan, IX, 35'37)

în această mare grădină a lumii plină de lucruri minunate şi încântătoare nici o bucurie adevărată decât atunci când Măgăsesc pe Mine. Eu sunt Emanuel al lor care sunt întotdeaunacu ei şi care mă fac cunoscut lor
6
.8. Aşa cum buretele trăieşte în apă şi apa îmbibă buretele,dar apa nu este buretele şi buretele nu este apa, ci rămân întotdeauna două lucruri distincte, la fel copiii Mei locuiesc înMine şi Eu în ei. Aceasta nu este o simplă concepţie panteistă,ci este împărăţia lui Dumnezeu care este trezită în inimile celorcare locuiesc în această lume. Şi, la fel ca apa din burete, Eusunt în fiecare loc şi în toate acestea, dar acestea nu sunt Eu
7
.9. Luaţi o bucată de cărbune; oricât o veţi spăla, culoarea eiva rămâne neagră. Dar lăsaţi focul să o pătrundă şi culoarea ei întunecată va dispărea. La fel, atunci când păcătosul primeşteDuhul Sfânt (care este de la Tatăl şi de la Mine, pentru că Euşi Tatăl una suntem), ceea ce înseamnă botezul focului, toată întunecimea păcatului este îndepărtată, iar el devine o luminăa lumii
8
. Asemeni focului din cărbune, Eu locuiesc în copiii Meişi ei în Mine şi prin ei Eu mă manifest în lume.
Partea a doua
D/scipo/u/: Maestrul meu drag, dacă Tu însuţi Te-ai arăta lumii în mod special, atunci oamenii nu s-ar mai îndoi de existenţa luiDumnezeu şi de divinitatea Ta; toţi oamenii ar crede şi ar intrape calea dreptăţii.Maestru/: 1. Fiul meu, Eu cunosc foarte bine starea interioarăa fiecărui om. Eu mă fac cunoscut fiecărei inimi în acord cu
'Cel care are poruncile Mele şi le păzeşte, acela mă iubeşte; iar cel ce Măiubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui.(loan, XIV, 21)
7
Şi nici nu vor zice: lat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeueste înăuntrul vostru. (Luca, XVII, 21)"Eu unul vă botez cu apă spre pocăinţă, dar Cel ce vine după mine este maiputernic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-i duc încălţămintea; acesta vă vaboteza cu Duhul Sfânt şi cu foc. (Matei, III, 11)

nevoile sale. Şipentru a aduceoamenii pecalea dreptăţii,nu există mijlocmai bun decâtpropria Meamanifestare.Pentru om amdevenit om,astfel încât elsă-L cunoascăpe Dumnezeu, nu ca pe cineva teribil şi străin, ci ca pe cinevaplin de iubire şi asemănător lui însuşi. Omul este asemenea luiDumnezeu şi a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui.Omul are o dorinţă naturală de a-L vedea pe El, Cel în carecrede şi pe care-L iubeşte. Dar Tatăl nu poate fi văzut. El esteprin natura Sa de necuprins şi cel care îl va înţelege trebuiesă aibă aceeaşi natură cu El. Dar omul este o creatură limitatăşi de aceea nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Totuşi, pentru căDumnezeu este iubire şi pentru că El i-a dăruit omului aceeaşicapacitate de a iubi, astfel încît această dorinţă a iubirii să fiesatisfăcută, El a luat o formă existenţială pe care omul să opoată înţelege. Astfel, El a devenit om şi copiii Săi, împreună cu îngerii şi sfinţii, îl pot vedea şi se pot bucura de El
9
. De aceea amspus că cel care m-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl (loan, XIV,9,10). Şi, deşi atunci când sunt în formă umană Eu sunt numitFiul, Eu sunt Tatăl Cel etern şi veşnic (Isaia, IX, 6).2. Eu, Tatăl şi Duhul Sfânt una suntem. Aşa cum în soare existăatât căldură cât şi lumină, dar lumina nu este căldură iar călduranu este lumină; deşi forma lor de manifestare este diferită,ele amândouă sunt una. La fel, Eu şi Duhul Sfânt, izvorând
'Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit şi la inima omului nu s-au suit,pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. (Corinteni, II, 9)


are sfârşit; el se topeşte şi se modelează în focul iubirii şi va fifăcut după chipul Tatălui său Ceresc, care l-a creat pe om de la început după chipul şi asemănarea Sa.5. Pentru cei care Mă caută cu inima curată, Eu mă manifestşi prin intermediul cuvântului Meu (Biblia). Aşa cum pentrusalvarea oamenilor Eu am luat un corp uman, la fel şi cuvântulMeu, care este spiritul şi viaţa", este scris în limba oamenilor;cuvintele sunt divin inspirate şi cuprind în ele aspecte umane.Dar, aşa cum oamenii nu mă înţeleg pe Mine, la fel ei nu-Mi înţeleg nici cuvântul. Pentru a-l înţelege, nu este necesarăcunoaşterea limbilor ebraică sau greacă. Este necesarăcomuniunea cu acel Duh Sfânt ce sălăşluieşte în profeţii şiapostolii care l-au scris. Fără îndoială, limba în care este scrisacest cuvânt al Meu este spirituală şi cel care este născut dinspirit - numai el - este capabil să o înţeleagă pe deplin. Fiecriticile lumii îi sunt familiare, fie este un copil; pentru că acellimbaj spiritual este înţeles bine de către el, deoarece aceastaeste limba lui maternă. Darţineţi minte: cei a cărorînţelepciuneeste doar una lumească, nu pot înţelege cuvântul sfânt pentrucă ei nu au nimic în comun cu Sfântul Duh.6. în cartea naturii, pe care tot Eu am scris-o, Mă manifestplenar. Dar pentru citirea acestei cărţi este necesară, deasemenea, viziunea spirituală, căci altfel oamenii nu Mă potdescoperi. Mai mult, fără această viziune există pericolul ca, în loc să Mă descopere pe Mine, ei să se abată de la caleaspirituală.Omul orb foloseşte vârfurile degetelor pentru a vedea şi prinintermediul simţului tactil el poate citi o carte, dar o atingere nupoate constitui nicidecum o estimare reală a adevărului aceleicărţi. Investigaţiile agnosticilor şi ale scepticilor dovedesc acestlucru, pentru că în locul perfecţiunii ei văd doar defectele.Criticii care caută numai defectele întreabă: „Dacă există uncreator atotputernic al lumii, de ce lumea are atâtea defecte,
"Cuvintele pe care vi Le-am spus sunt duh şi sunt viaţă, (loan, VI, 63)

19
cum sunt: uraganele,cutremurele, suferinţa,durerea, sărăcia, moarteaşi altele de acest fel?".Stupiditatea acestorcritici este asemănătoarecu cea a unui om incultcare descoperă defecte lao clădire netermintă saula o pictură incompletă.După un timp, când levede terminate, i se faceruşine de prostia sa şisfârşeşte prin a le lăuda.La fel, Dumnezeu nu a datacestei lumi într-o singură zi forma sa actuală, deci nici lumeanu va atinge perfecţiunea într-o singură zi. întreaga creaţieevoluează către perfecţiune şi dacă ar fi posibil pentru omulacestei lumi să vadă din depărtare cu ochii lui Dumnezeu lumeaperfectă în care nu apare nici un defect, s-ar închina, rugându-se înaintea lui Dumenzeu şi spunând: „Totul este minunat"(Geneza, I, 31).7. Spiritul uman sălăşluieşte în corp precum puiul în ou. Dacăar fi posibil să i se spună păsării din ou că afară este o lumeminunată cu tot felul de fructe şi flori, cu râuri şi munţi, cămama sa este şi ea acolo şi că va vedea toate acestea atuncicând va ieşi din coaja oului, puiul nu ar putea înţelege, nici nu arputea crede acest lucru. Deşi toată lumea îi spune că penele şiochii săi sunt acum gata să fie folosiţi, că îi vor da posibilitateasă vadă şi să zboare, el nu va crede şi nici o dovadă nu îi va fisuficientă până când nu va ieşi din carapacea sa. în acelaşi mod, există mulţi oameni care nu cred în viaţaviitoare sau în existenţa lui Dumnezeu deoarece ei nu potvedea dincolo de carapacea acestui corp de carne şi nici dincolo

20
de gândurile lor; aripilelor delicate nu-i potduce dincolo de limitele înguste ale creieruluilor. Ochii lor slabi nupot descoperi comorileeterne şi nepieritoarepe care Dumnezeu le-apregătit pentru cei careII iubesc'
2
. Condiţia necesară pentru atingerea acestei vieţieterne este aceasta: atâta timp cât suntem în acest corp, săprimim de la Duhul Sfânt prin credinţă acea căldură dătătoarede viaţă pe care puiul o primeşte de la mama sa; altfel existăpericolul morţii şi al pierderii eterne.8. Mulţi spun că viaţa şi orice lucru care are un început trebuie în mod necesar să aibă şi un sfârşit. Aceasta nu este adevăratpentru că nu este oare Atotputernicul capabil să creezedin nimic un lucru la voinţă şi Cel care poate, prin putereacuvântului Său, să confere nemurire creaturii Sale? Dacă El nuar fi fost astfel, nu ar fi putut fi numit Cel Atotputernic. Viaţa înaceastă lume pare a fi supusă decăderii şi distrugerii deoarecedepinde de lucruri care sunt ele însele supuse schimbării şidecăderii. Dar dacă această viaţă va fi eliberată de acesteinfluenţe schimbătoare şi degradante şi va fi pusă în paza luiDumnezeu Cel Etern şi Neschimbător, care este fântâna şiizvorul vieţii eterne, ea va scăpa din ghearele morţii şi va intra în eternitate.Cât despre cei care cred în Mine „Eu le dau viaţa veşnică, în veac nu vor pieri, şi din mâna Mea nimeni nu le va smulge"(loan, X, 28). „Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul ziceDomnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, CelAtotputernic" (Apocalipsa, I, 8).
"Căci, iată, Eu creez ceruri noi şi un pământ nou; aşa că nimeni nu-şi va maiaduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte. (Isaia,LXV, 17)


25
7. Un rebel împotriva unui rege sau a unui guvern din aceastălume se poate salva refugiindu-se într-o altă ţară. Dar un rebel împotriva lui Dumnezeu unde îşi va afla siguranţa? Oriundemerge, în Rai sau în Iad, el îl va găsi prezent pretutindeni peDumnezeu. El îşi va găsi siguranţa doar în căinţă şi în ascultarealui Dumnezeu.8. Pentru că pentru Adam şi Eva frunzele au fost unacoperământ prea mic, Dumnezeu le-a dat îmbăcăminteapielii. Faptele bune ale unui om rău sunt la fel de nefolositoareca şi frunzele unui smochin pentru a-l salva de mânia ce va veni.Doar haina dreptăţii Mele îi va fi de folos.9. Molia nu se gândeşte la puterea arzătoare şi distructivă aflăcării, ci fascinată de strălucirea ei, se grăbeşte să intre în eaşi moare. La fel şi omul, indiferent faţă de puterea otrăvitoareşi distructivă apăcatului, simţindnumai ademenireasa, se grăbeştecătre propria sadistrugere. Darlumina Mea îl scapăpe păcătos de lamoarte şi revarsăasupra sa viaţa şifericirea eternă.Omul a fost făcutastfel încât să poatăprimi darul preţiosal luminii Meleadevărate.10. Păcatul nu esteo iluzie sau un lucruimaginar; în aceastare de întunecare

26
spirituală, prin intermediul voinţei negative a omului au apărutaceste seminţe negative ale răului şi ele îi vor infecta spirituldistrugându-l în cele din urmă - aşa precum pojarul transformă în scurt timp frumuseţea unui om în urâţenie respingătoare.Aşa cum Dumnezeu nu a creat răutatea, tot astfel El nu a creatnici boala şi nici durerile corporale. Acestea sunt pur şi simpluefectele naturale ale neascultării omului. De asemenea, durereaşi boala nu ţin de imaginaţie, ci sunt fructele exterioare vizibileale bolii ascunse, nevăzute a păcatului, fie că această boalăeste păcatul unui om sau al familiei din care el face parte. Cândtoţi membrii unei familii se căiesc şi se unesc cu Mine, sângeleMeu dătător de viaţă va circula prin venele tuturor făcândsă dispară toate bolile interioare, nevăzute şi vindecându-ipentru totdeauna. Omul a fost creat pentru o asemenea starede sănătate perfectă, pentru a putea trăi pentru totdeauna împreună cu Domnul şi Stăpânul său.
Partea a doua
Discipolul:
învăţătorule, în zilele noastre unii maeştrii şidiscipolii lor privesc patimile şi răscumpărarea păcatelornoastre prin sângele Tău ca inutilă şi fără sens; ei spun căHristos a fost doar un mare învăţător şi un exemplu pentruviaţa noastră spirituală şi că mântuirea şi fericirea noastrăeternă depind de propriile noastre eforturi şi fapte bune.
Maestrul:
1. Să nu uiţi niciodată că ideile spirituale şi religioasesunt mai puţin în legătură cu mintea şi mult mai aproape deinimă, care este templul lui Dumnezeu; atunci când inima esteplină de prezenţa lui Dumnezeu, mintea este iluminată. Pentrucă mintea şi ochii înţelegerii sunt inutili fără adevărata lumină,aşa cum sunt ochii corpului fizic fără lumina zilei. în întunericcineva poate confunda o frânghie cu un şarpe; la fel, înţeleptulacestei lumi perverteşte adevărul spiritual şi deviază minţilesimple de la calea cea dreaptă. Şi Satana când a tentat-o pe Eva

27
nu s-a folosit de oaiesau de porumbel,ci de şarpe, cel maişiret dintre toateanimalele. Tot astfelel ia înţelepciuneacelui inteligentşi îndemânareacelui învăţat şile transformă în instrumenteadecvate scopuluisău. Dar nu estesuficient să fii învăţat şi deştept,trebuie să ai deasemenea inocenţaporumbelului,pentru că am spus: „Fiţi înţelepţi ca şerpii şi nevinovaţi caporumbeii" (Matei X, 16).2. Crucea şi patimile mele fac acelaşi lucru pentrucredincioşi ca şi şarpele de alamă pentru israeliţi; oricine aprivit acest şarpe cu ochii credinţei a fost salvat'
5
. Au existattotuşi unii care, în loc să creadă, au considerat că este doar unşarpe de alamă şi au început să critice spunând: „Dacă Moisene-ar fi dat un medicament puternic sau un leac împotrivaşerpilor veninoşi, atunci acesta ar fi fost cu adevărat un obiectal credinţei. Dar ce putere are acest stâlp asupra veninuluiotrăvitor?" Cu toţii au murit. La fel, cei care, în aceste zile, ridicăobiecţii sau îndoieli asupra căii de mântuire pe care Dumnezeua dat-o, vor pieri în otrava propriului lor păcat.3. Un tânăr a căzut într-o prăpastie şi a pierdut atât de mult.

5
Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat,ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică, (loan, III, 16)

30
Mai mult, arboreleîn care se urcase fusese mâncat de la rădăcinăde insecte şi stătea gata să cadă. în scurt timp arborele urma săcadă, iar vânătorul neatent urma să devină prada crocodilului.La fel, spiritul uman se simte în siguranţă în corp, se bucurăpentru scurt timp de plăcerile false şi trecătoare ale păcatuluiacumulat în stupul creierului său fără a se gândi că se află înmijlocul junglei înspăimântătoare a lumii. Acolo stă Satanagata să-l rupă în două, iar iadul precum un crocodil, aşteaptăcu gura deschisă să îl înghită, în timp ce, cel mai mare rău dintretoate, insecta mică şi nevăzută a păcatului a consumat înseşirădăcinile corpului şi ale vieţii. Curând sufletul cade şi devinepradă iadului. Dar pe păcătosul care vine la Mine, Eu îl voielibera de păcat, de Satana, de iad, şi îi voi dărui bucuria eternă„şi nimeni nu o va putea lua de la el'"
7
.7. Satana, cu vorbe meşteşugite şi linguşeli, atrage oameniicătre el şiîi înghite la fel cum un şarpe fascinează păsărelele prinmagnetismul ochilor săi strălucitori şi le transformă în pradăpentru el. Dar celor care cred în Mine, Eu le dau eliberarea deacel vechi şarpe şi de tentaţiile acestei lumi care fac sufletulsă decadă. Eu îi eliberez astfel încât, asemeni unei păsări ce înfruntă cu uşurinţă forţa gravitaţională a Pământului şi zboarăliber pe cerul albastru, să-şi pună aripile rugăciunii şi să ajungă în cele din urmă în sălaşul siguranţei, în casa cea dragă inimilorlor, purtaţi fiind de dulcea atracţie a iubirii Mele.8. Aşa cum un om bolnav de gălbenare vede totul în galben,la fel adevărul păcătosului şi cel al filosofului îmbracă formapăcatului său sau a teoriilor sale. Şi nu ar fi nimic surprinzătordacă astfel de oameni ar face încă un pas mai departe şi M-arnumi şi pe Mine păcătos, asemeni lor. Dar lucrarea Mea,care este eliberarea sau mântuirea păcătoşilor, nu depindede părerea favorabilă a lumii, pentru că, întotdeauna, ea vamerge înainte, neperturbată, în vieţile celor care cred. Aşa
17
Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inimavoastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi. (loan, XVI, 22)

12
precum Levi, fiind încă în pântecele lui Abraham, mi-a plătitMie zeciuială, deşi încă nu se născuse, la fel toate generaţiile decredincioşi mi au oferit Mie crucea, suferinţa şi răscumpărareapăcatelor lor, deşi ei nu erau născuţi în acel timp; aceastământuire este pentru toate rasele de oameni din lume.9. Ideea că un om poate, prin propriul său efort şi prinfaptele sale bune, să obţină mântuirea este stupidă şi absurdăatât timp cât omul nu se naşte din nou întru Mine. Cei careguvernează lumea şi cei ce predică moralitatea spun: „Devinobun făcând bine". Eu spun, însă: „Devino tu însuţi bun,înaintede a face fapte bune". Atunci când această viaţă nouă şi bunăţi-a pătruns inima, faptele bune vor apărea de la sine. Este unprost cel care spune că un copac amar, făcând în mod constantfructe, în cele din urmă va face fructe dulci. De fapt, fructeleunui copac amar pot deveni dulci atunci când el este altoit cuun copac cu fructe dulci, astfel încât viaţa şi calităţile specificecopacului dulce să treacă în cel amar şi gustul amar al fructelor

32
sale să dispară. Aceasta este ceea ce noi numim o a douanaştere. Aşadar şi păcătosul poate dori să facă ceea ce estecorect şi totuşi singurul rezultat să fie păcatul. Dar atunci cândel se căieşte şi, prin credinţa sa, este altoit în Mine, vechiul omdin el moare şi el devine o nouă fiinţă. Atunci, din noua sa viaţăcare îşi are originea în mântuire, apar ca fruct faptele bune; iaracest fruct rămâne pentru totdeauna.10. Există mulţi oameni care au învăţat din experi-enţă căbunătatea naturală a unui om nu-i poate da adevărata pace ainimii sale, nici nu-i poate da certitudinea mântuirii sau a vieţiieterne. Tânărul care a venit la Mine, căutând viaţa eternă,este un astfel de caz. Primul său gând cu privire la Mine a fostgreşit, căci este acela al unui om cu înţelepciune lumească. El acrezut că Eu sunt unul dintre acei învăţători care sunt precummormintele văruite pe dinafară şi în a căror vieţi nu există nicimăcar un grăunte de bine autentic. De aceea, Eu i-am spus:„De ce Mă întrebi despre bunătate? Nu este nimic bun decâtCel Unic". Dar el nu a văzut în Mine pe Dătătorul de bunătate şiviaţă; iar când am vrut să-l fac discipolul Meu şi să-l transformcu adevărat într-un om bun şi să aduc Viaţa asupra lui, el s-a întristat şi M-a părăsit. Viaţa sa, totuşi, arată clar că păstrareaporuncilor de către el şi bunătatea sa nu l-au satisfăcut şi nici nui-au oferit viaţa eternă. Dacă faptele sale bune i-arfi dat pacea,el nu ar fi venit să Mă întrebe sau nu M-ar fi părăsit întristat,ci crezând în cuvintele Mele, ar fi plecat bucurându-se. Numult timp după aceea, tânărul Pavel M-a recunoscut şi dorinţainimii sale a fost complet împlinită. în loc de a se îndepărta cuamărăciune, el a renunţat la tot ceea ce a avut şi M-a urmat(Filipeni IV, 15). Aşadar, toţi aceia care încetează să mai creadă în propria lor dreptate şi Mă urmează, vor primi de la Mineadevărata pace şi viaţa veşnică.


35
3. Această lume este asemeni unui vast ocean în care oameniise scufundă şi se îneacă; speciile marine pot trăi însă chiar în apele cele mai adânci. Deoarece ele vin din când în cândla suprafaţă şi, deschizând gura, inspiră o anumită cantitatede aer care le permite să trăiască în adâncuri. La fel, cei carese ridică la suprafaţa acestui ocean al vieţii prin intermediulrespiraţiei rugăciunii în duhul dătător de viaţă al lui Dumnezeu,descoperă, chiar în această lume, viaţa şi siguranţa.4. Deşi peştii îşi petrec întreaga lor viaţă în apa sărată a mării,ei nu devin săraţi, deoarece sunt vii. La fel, omul care se roagă,deşi trebuie să trăiască în această lume a păcatului este liberde stigmatul acestuia deoarece viaţa sa este menţinută prinintermediul rugăciunii.5. Precum apa sărată a mării care este evaporată derazele fierbinţi ale soarelui, ia gradat forma norilor şi apoise transformă în apă dulce şi proaspătă care cade în ploi pepământ (pentru că din apa sărată, prin evaporare, se eliminăsarea şi gustul amar), la fel dorinţele şi gândurile omului care seroagă se ridică departe de emanaţiile întunecate ale sufletului.Razele Soarelui Dreptăţii îi purifică de toate petele păcatului,iar rugăciunile lor formează un nor mare care coboară din cer în ploi ale binecuvântării, aducând împrospătarea sufletelormultor oameni de pe pământ.6. Aşa cum o pasăre de apă îşi petrece întreaga viaţă înotând în apă, şi totuşi atunci când zboară penele sale sunt perfectuscate, la fel şi oamenii care se roagă îşi au sălaşul în aceastălume, dar atunci când le vine timpul să zboare departe, eipărăsesc această lume plină de păcat şi ajung neîntinaţi însălaşul lor de odihnă veşnică.7. Corabia ocupă, fireşte, un loc în apă, dar nu este deloc dedorit şi este chiar periculos ca apa să intre în corabie. La fel,este bine pentru om şi pentru cei de lângă el să-şi aibă sălaşul în această lume pentru că, păstrându-se pe linia de plutire, elva fi capabil să-i ajute şi pe ceilalţi să ajungă împreună cu el în

36
cerul vieţii. Dar dacă lumea îşi găseşte loc în inima sa, aceasta înseamnă moarte şi distrugere. De aceea, omul care se roagăpermanent îşi consacră inima Celui care a creat-o pentru a fitemplul Său şi astfel, atât în această lume cât şi în cea care vaveni, el se află în pace şi în siguranţă.8. Cu toţii ştim că fără apă viaţa este imposibilă. Dar, dacăne scufundăm în apă, nu vom mai putea respira şi vom muri.Deşi avem nevoie să folosim şi să bem apa, noi nu trebuie să nescufundăm în ea. De aceea, lumea şi lucrurile lumeşti trebuiefolosite cu discernământ pentru că fără ele viaţa nu este numaidificilă, ci şi imposibilă. Dumnezeu a creat lumea pentru caoamenii să se folosească de ea, dar oamenii nu trebuie să se înece în ea, pentru că astfel respiraţia rugăciunii se va opri şi eivor pieri.
9. Dacă noiîncetăm să mai trăimîn rugăciune, iar viaţa spirituală
începe să decadă, atunci lucrurile lumeşti care erau destinatesă fie folositoare vor deveni dureroase şi distructive. Soarele,prin lumina şi căldura sa,dă viaţă lumii vegetale şio face să înflorească, darpoate să o facă şi să seusuce şi să moară. Aerul,de asemenea, dă vigoareşi viaţă tuturor fiinţelorvii, dar tot el este cauzadescompunerii lor. Deaceea, „veghează şi teroagă".10. Noi trebuie să trăim în această lume astfel încât, deşi suntem în ea,să nu fim din ea şi atuncilucrurile acestei lumi, înloc să mai fie dureroase,

37
vor deveni folositoare şi vor ajuta la elevarea vieţii spirituale.Condiţia este însă ca spiritul să-şi menţină întotdeauna faţa întoarsă către Soarele Dreptăţii. Astfel, se întâmplă uneorica într-un loc murdar şi plin de gunoaie să răsară flori al cărorparfum dulce să îndepărteze mirosul urât al acelui loc. Plantele, întorcându-se către soare, primesc de la el lumină şi căldură, iargunoaiele, în loc să dăuneze plantelor, le fertilizează şi le ajutăsă crească şi să înflorească. La fel, omul care se roagă şi, odatăcu rugile sale îşi întoarce inima către Mine, primeşte de la Minelumină şi căldură şi, în mijlocul mirosurilor grele ale acestei lumirele, dulcele parfum al noii sale vieţi sfinte Mă glorifică. Astfelse generează în el nu numai miresme plăcute, ci şi fructul dincare el se va hrăni pe vecie.


38
3. Dacă noi nu avem grijă de un copac care dă fructe bunesau de mugurii care dau flori, ei vor degenera şi se vorreîntoarce la starea lor sălbatică. La fel, dacă credinciosulneglijează rugăciunea şi viaţa spirituală, el nu-şi mai află săla-şul în Mine. Datorită inconştienţei, el va cădea din aceastăstare binecuvântată şi, revenind la modul său de viaţă vechi,păcătos, va fi pierdut.4. Atunci când vedem un cocor stând nemişcat pe margineaunui bazin sau pe malul unui lac, putem presupune dinatitudinea sa că visează la gloria lui Dumnezeu sau la minunatacalitate a apei. Dar - nimic din toate acestea. El stă acolonemişcat ore întregi şi, în momentul în care vede o broascăsau un peşte mic, se aruncă după ele şi le înghite. La fel esteatitudinea şi calea multor oameniîn ceea ce priveşte rugăciuneaşi meditaţia religioasă. Stând pe ţărmul oceanului nesfârşit allui Dumnezeu, ei trec cu vederea maiestuozitatea Sa, iubirea şinatura Sa divină care îi purifică de păcat şi le hrăneşte sufletul înfometat şi se ataşează de gândul acumulării unui obiectdorit prin intermediul căruia pot gusta şi mai mult din deliciile

39
acestei lumi efemere. Astfel, ei se îndepărtează de fântânapăcii adevărate şi se aruncă în bucuriile trecătoare ale acesteilumi, care mor odată cu ei.5. Apa şi petrolul provin ambele din pământ şi, deşi parasemănătoare, ele sunt, prin natura şi scopul lor, exact opusepentru că una stinge focul, iar cealaltă îl alimentează.La fel, lumea şi comorile sale, pe de-o parte, şi inima cusetea ei de Dumnezeu, pe de altă parte, sunt asemănătoarecu creaţia Sa. încercarea de a împlini dorinţa tainică a inimiicu bogăţiile, mândria şi onorurile acestei lumi este ca şi cumcineva ar încerca să stingă un foc cu petrol, pentru că inima îşipoate găsi vindecarea şi împlinirea numai în El, care a creat atâtinima, cât şi dorinţele ei. De aceea, oricui vine acum la Mine, Eu îi voi da acea apă vie, astfel încât să nu-i mai fie niciodată sete,ci să fie în el izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică'
8
.6. Oamenii încearcă în van să găsească pacea în aceastălume şi în lucrurile lumeşti pentru că experienţa arată clar căadevărata pace şi împlinire nu pot fi atinse prin aceste lucruri.Ei sunt precum copilul care a găsit o ceapă şi a început să-i dea învelişurile jos, unul câte unul, în speranţa că va găsi ceva înea, aşa cum cineva găseşte ceva într-o cutie, ridicându-i capacul.Dar a căutat în zadar, deoarece nu a găsit nimic decât ultimul înveliş, pentru că o ceapă nu este altceva decât o sumă de învelişuri puse unul peste altul. La fel, această lume şi toate aleei s-au dovedit a fi deşertăciunea deşertăciunilor'
9
până cândoamenii au descoperit adevărata fântână a păcii
20
.
"Dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai înseta în veac, căciapa pe care i-o voi da Eu se va face în el izvor de apă curgătoare spre viaţăveşnică, (loan, IV, 14)"O, deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecleziastul: totul este deşertăciune!(Ecleziastul, XII, 8)
i0
Căci poporul Meu a făcut două rele: M-a părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii,ca să-şi sape puţuri, puţuri crăpate, care nu ţin apă. (Ieremia, II, 13)Şi Duhul şi mireasa zic: Vino! Şi cel ce aude să zică: vino! Şi cel însetat să vină,cel ce voieşte să ia în dar apa vieţii. (Apocalipsa, XXII, 17)

40
7. Lumea este o iluzie;adevăratul căutătorce speră să găseascăceva pentru a satisfacesetea spiritului său, îşi începe căutarea cu ea,dar nu găseşte decâtdezamăgire şi disperare.Fântâna vieţii nu poatefi descoperită în puţurilesăpate de om; dar cei carevin la Mine rugându-se cuinima curată, vor găsi înMine, care sunt izvorulviu al vieţii, apa din careei pot bea spre împlinire, împrospătare şi viaţăveşnică.O femeie mergeape o potecă de munteducându-şi copilul înbraţe, când copilul, văzând nişte flori frumoase, a sărit dinbraţele mamei sale şi s-a lovit cu capul de o stâncă murind peloc. Desigur, copilul era în siguranţă în braţele mamei sale şinu în acele flori fascinante care au fost cauza morţii sale. Lafel acţionează şi omul a cărui viaţă nu este trăită în rugăciune.Atunci când găseşte plăcerile fascinante şi efemere ale iubirii,el uită iubirea şi grija Mea, care sunt mult mai mari decât celeale mamei sale şi, fără a preţui laptele spiritual pe care Eu i-ldau, sare din braţele Mele şi se pierde.8. Susţinerea mamei nu poate fi obţinută fără un anumeefort din partea copilului. La fel, copiii Mei pe care îi port înbraţe nu o pot obţine fără a căuta laptele spiritual care le poatesalva sufletele. Şi aşa cum copilul nu are nevoie să fie învăţat,

41
cunoscând instinctiv unde şi cum să-şi caute hrana, la fel şi ceinăscuţi din spirit ştiu printr-un instinct spiritual, nu din fîlosofiaşi înţelepciunea lumească, cum să se roage şi să obţină de laMine, mama lor spirituală, laptele vieţii eterne.9. Am sădit în natura omului foamea şi setea pentru ca el sănu se poată considera, în nebu-nia lui, Dumnezeu ci, zi după zi,să-şi reamintească de nevoile sale şi de faptul că viaţa sa estelegată de exis-tenţa Celui care l-a creat. Fiind astfel determinatsă-şi conştientizeze defectele şi nevoile, el îşi va afla refugiul în Mine şi Eu în el. Astfel, el va găsi pentru totdeauna în Minebucuria şi fericirea sa.


44
sau în „ziua de Sabat". „Căci va fi atunci strâmtoarea mare,cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va maifi". (Matei XXIV, 20).6. Aşa cum climatul determină o schimbare a formei, culoriişi obiceiurilor de creştere ale plantelor şi florilor, aşa şi ceicare rămân în comuniune cu Mine trec printr-o dezvoltare anaturii lor spirituale, în ceea ce priveşte obiceiurile, caracterulşi celelalte aspecte ale vieţii lor. Vechiul om din ei moare şi ei setransformă în propria Mea imagine glorioasă.Cu mâna Mea am scris pe pământ starea păcătoasă a fiecăruiadintre cei care, ignorându-şi propria răutate, au adus-o pefemeia adulteră pentru a o condamna, şi au plecat unul câteunul, îndepărtându-se ruşinaţi şi umiliţi. Cu mâna Mea arăt întaină slujitorilor Mei rănile păcatelor lor şi, atunci când ei secăiesc, atingându-i cu aceeaşi mână, Eu îi vindec; la fel cum uncopil se prinde de degetul tatălui său şi se sprijină de acestapentru a merge împreună cu el, copiii Mei sunt conduşi deMine, cu mâna Mea, pe drumul din această lume către casa lorde odihnă şi pace veşnică
25
.7. Deseori oamenii se roagă Tatălui în numele Meu, dar ei nusălăşluiesc în Mine, adică rostesc numele Meu cu buzele, darnu şi în inimile şi în vieţile lor. De aceea ei nu obţin ceea ce cer.
"In casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus. Mă duc săvă gătesc loc.Şi dacă Mă voi duce şi vă voi găti loc, iarăşi voi veni şi vă voi lua la Mine, casă fiţi şi voi unde sunt Eu. (loan, XIV, 2-3)

45
Dar, atunci când Eu sălăşluiesc în ei şi ei în Mine, tot ceea cecer de la Tatăl primesc, deoarece în acea stare ei sunt inspiraţide Duhul Sfânt. Duhul Sfânt le arată ce îl va glorifica pe Tatăl, îi transpune în cea mai bună stare pentru ei înşişi şi pentruceilalţi. Altfel, ei vor obţine un răspuns la fel cum a primit fiulcel rău de la un guvernator pe care tatăl său l-a servit cu marecuraj şi devotament. Atunci când fiul a făcut o cerere în numeletatălui său şi a cerut o slujbă şi anumite favoruri, guvernatoruli-a arătat viaţa sa rea şi obiceiurile sale şi i-a spus: „Nu-micere în numele tatălui tău, ci mai întâi mergi şi acţioneazăconform exemplului său, nu lăsa ca meritele sale mari să fiedoar pe buzele tale, ci transpune-le în viaţa ta şi cererea ta vafi acceptată."8. între rugăciunile celor care mă adoră şi se roagă la Minedoar cu buzele şi rugăciunile celor care fac aceasta din inimă,există o foarte mare diferenţă. De exemplu, un om era cuadevărat adorator şi se ruga constant pentru altul ca ochiiacestuia să se deschidă şi să poată accepta adevărul, în timp cecelălalt era doar un adorator cu numele, care se ruga adesea înduşmănia sa împotriva adevăratului Meu adorator ca acesta săfie orbit. în cele din urmă, rugăciunile adevăratului adorator aufost auzite de către voinţa plină de iubire a lui Dumnezeu şi celcare era la început doar un ipocrit a primit viziunea spirituală.Cu inima plină de bucurie, acest om a devenit un adevăratcredincios şi un frate sincer şi credin-cios al adevăratului Meuservitor.9. Rugăciunea face posibile lucruri pe care oamenii leconsideră ca fiind imposibil de realizat prin alte mijloace;astfel, ei experimentează în viaţă lucruri minunate care nunumai că transcend regulile şi opiniile înţelepciunii lumeşti,dar chiar sunt considerate a fi imposibile. Oamenii de ştiinţănu recunosc că Acela care a pus în ordine toate lucrurile createşi a făcut legi pentru ele nu poate fi înlănţuit de propriileSale legi. Cărările Marelui Dătător de legi sunt de nepătruns,

46
deoarece voinţa Sa eternă şi scopul Său sunt binecuvântareaşi prosperitatea tuturor creaturilor Sale. Oamenii obişnuiţi nupot înţelege acest fapt deoarece în aspectele spirituale estenecesar discernământul spiritual (1 Corinteni II, 14).Cel mai mare dintre toate miracolele este a doua naştere aomului.Pentru omul care a experimentat acest miracol, toatecelelalte devin posibile. în ţările cu climă foarte rece, un pod degheaţă este un lucru obişnuit, deoarece atunci când suprafaţaunui râu îngheaţă, apa continuă să curgă pe dedesubt iaroamenii trec pe această punte de gheaţă uşor şi în siguranţă.Dar dacă cineva le-ar vorbi despre un pod de gheaţă formatdeasupra unei ape curgătoare, oamenilor care în mod constanttranspiră în căldura climatului tropical, ei ar spune imediatcă acest lucru este imposibil şi împotriva legilor naturii. Odiferenţă la fel de mare există între cei care s-au născut a douaoară şi îşi întreţin viaţa spirituală prin rugăciune şi cei care duco viaţă lumească preţuind doar lucrurile materiale şi ignorândastfel complet viaţa sufletului.10. Cel care doreşte să obţină de la Dumnezeu, prin rugăciune,binecuvântarea unei vieţi spirituale, trebuie să creadă şi săasculte fără a pune la îndoială. Atunci când Eu i-am poruncitsă-şi întindă mâna omului cu mâna uscată care a venit la Mine,el s-a supus imediat şi mâna sa a devenit la fel de sănătoasă caşi cealaltă (Matei XII, 10-13). Dar să presupunem că în loc deacea ascultare imediată, el ar fi început să argumenteze şi săspună: „Cum aş putea eu să întind mâna? Dacă aş fi fost în staresă fac acest lucru de ce aş mai fi venit la Tine? Mai întâi vindecă-mi mâna şi apoi o voi putea întinde." Atitudinea sa ar fi fostconsiderată normală şi logică, dar mâna sa nu s-ar fi vindecatniciodată.Cel care se roagă trebuie să creadă, să asculte şi să-şi întindăcătre Mine, prin rugăciune, mâinile sale slăbite şi uscate; astfelEu îi voi da viaţă spirituală şi va primi ceea ce cere.
Şi toate câte veţi cere, rugându-vă cu credinţă, veţi primi. (Matei, XXI, 22).


56
pe care l-am vindecat de paralizie
36
. Plin de dorinţa de a auzicuvintele Mele, el s-a hotărât să mă urmeze. Sărmana sa mamăi-a înfăşurat în haine nişte prăjituri de orz şi peşte uscat, caresă-i ajungă pentru două sau trei zile de călătorie, astfel încâtatunci când s-a cerut hrană pentru mulţimea de oameni, acesttânăr credincios a scos imediat tot ceea ce avea şi le-a aşezatla picioarele discipolilor. Deşi acolo erau oameni bogaţi careaveau cu ei mâncare mult mai bună, cum ar fi prăjituri din făinăde grâu, ei nu au fost dispuşi să renunţe la ea. Aşadar, dinaceste pâini de orz ale acestui băiat care avea acelaşi nume cual Meu, prin binecuvântarea Mea, mulţimea a fost hrănită cumâncarea cea mai bună.7. Există mulţi oameni cărora le lipseşte atât de multrecunoştinţa încât, indiferent de binecuvântările ce le suntdate, chiar până la miracole făcute în beneficiul lor, ei rământotuşi nemulţumiţi şi nerecunoscători. Asemenea oameni nupot fi niciodată folosiţi în serviciul şi pentru binecuvântareaaltora, ci sunt precum omul pe care Eu l-am vindecat după cea suferit timp de treizeci şi opt de ani de o boală incurabilă,pentru că în loc să fie recunoscător şi să creadă în Mine, el nicimăcar nu s-a obosit să-şi amintească numele Meu (loan V, 12-13).Cu asemena oameni lumea nu poate aspira la binecuvântări, cidoar cu acei care, precum văduva săracă, sunt gata să renunţela tot ce au şi la viaţa lor
37
.8. Pentru a-i servi cu adevărat pe ceilalţi şi pentru a-şiîndeplinidatoria, servitorii Mei trebuie să fie gata să-şi ofere chiar viaţa însăşi - precum acel soldat credincios care a rămas la postulsău în frigul năprasnic şi în zăpadă până când a murit îngheţatşi, precum o statuie, a rămas la locul său, deşi ceilalţi din gardă
"Este aici un băiat care are cinci pâini de orz şi doi peşti. Dar ce sunt acesteala atâţia? (loan, VI, 9)
37
Şi a văzut şi pe o văduvă săracă, aruncând acolo doi bani. Şi a zis: Adevăratvă spun că această văduvă săracă a aruncat mai mult decât toţi.Căci toţi aceştia din prisosul lor au aruncat la daruri, aceasta Tnsă din sărăciaei a aruncat tot ce avea pentru viaţă. (Luca, XXI,
2
- 4)

57
au plecat săse încălzeascăla foc. Atuncicând a venitregele şi l-avăzut stând în poziţie dedrepţi, deşimurise, el şi-aluat coroanaşi a pus-o pe capul acestuia, spunând: „Un asemenea soldatşi servitor credincios merită onoarea şi gloria coroanei mele.Dacă ar mai fi trăit, l-aş fi făcut conducătorul împărăţiei mele!"Astfel trebuie să fie servitorii Mei credincioşi în munca pe careEu le-am dat-o iar celor care, cu credinţă şi curaj, îşi duc lucrulla bun sfârşit, Eu le voi dărui comoara nepieritoare a domnieieterne
38
.9. Mulţi sunt cei care şi-au cheltuit pentru alte acţiuni timpulpreţios ce li s-a dat pentru a Mă servi. Dar chiar şi acum existăpentru ei şansa de a se trezi şi de a folosi cât mai eficient timpulcare le-a mai rămas. Ei sunt precum un vânător care, hoinărindprin junglă, a găsit nişte pietre frumoase pe malul unui râu.Necunoscându-le valoarea, el le-a folosit pentru a trage cupraştia în păsările din copacii de pe malul râului şi astfel, unacâte una, pietrele au căzut în apă şi s-au pierdut. A păstrat doaro singură piatră pe care, întorcându-se în oraş şi trecând pe lângăun bazar, a arătat-o unui bijutier; el i-a spus naivului că piatraeste de fapt un diamant foarte valoros pentru care putea primimii de rupii. Când a auzit acest lucru, vânătorul a început să setânguie spunând: „Nenorocire mie, nu am cunoscut valoareaacestor diamante şi am folosit multe dintre ele pentru a trage
''Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. Deacum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea,El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătareaLui. (II, Timotei, IV, 7-8)

58
în păsările de lângă râu; ele au căzut în râu, iar acum suntpierdute; altfel, acum aş fi fost milionar. Totuşi am salvat-o peaceasta şi asta înseamnă un câştig." Fiecare zi este precum undiamant preţios. Deşi multe zile nepreţuite au fost pierdute în căutarea plăcerilor efemere şi sunt pentru totdeaunascufundate în adâncimile trecutului, trebuie să vă treziţipentru a conştientiza valoarea celor rămase şi, folosindu-lecât mai bine posibil, să câştigaţi pentru voi comorile spirituale.Folosiţi zilele care v-au rămas servindu-Mă pe Mine, care v-amdat viaţa şi toate binecuvântările ei nepreţuite, şi folosindu-le, salvaţi-i astfel şi pe ceilalţi din păcat şi moarte; veţi obţineastfel răsplata cerească veşnică.


întorc împotriva ta şi îţi provoacă dureri, nu trebuie să fii nefericit;aminteşte-ţi că dacă tu, cu toată cinstea şi credinţa, inspirat fiindde Duhul Sfânt, continui să-ţi faci datoria, Dumnezeu însuşi şitoate ostile cereşti sunt de partea ta.Nu-ţi permite să fii descurajat pentru că, iată, va veni timpulcând scopurile tale benefice şi iubirea ta lipsită de egoism vorfi făcute cunoscute întregii lumi şi, în prezenţa tuturor, vei fislăvit pentru serviciul tău plin de credinţă.Şi Eu, pentru mântuirea oamenilor, a trebuit să renunţla toate; şi Eu am fost uitat de toţi, dar în cele din urmă amrecâştigat totul. Nici nu trebuie să fii surprins dacă lumea teia în deşert, pentru că ea a luat în deşert pe Dumnezeu însuşi,astfel încât prin aceasta eşti văzut ca fiind un adevărat fiu alTatălui tău.5. Nu presupune că cei care trăiesc în lux şi par să aibă întotdeauna succes în afacerile lor lumeşti, sunt adevăraţiadoratori ai lui Dumnezeu, pentru că adesea adevărul esteexact contrariul. Este posibil ca oaia să se rătăcească departede turmă şi de păstor şi să găsească în junglă iarbă bună, dar eaeste tot timpul în pericol de a fi mâncată de animalele sălbaticeşi, într-adevăr, aceasta va fi soarta ei în cele din urmă. Darcele care se adăpostesc în turmă lângă păstor, deşi pot păreabolnave sau slabe, sunt cu certitudine la adăpost de oricepericol şi sunt ocrotite de păstor. Aceasta este diferenţa dintrecredincioşi şi necredincioşi.6. Viaţa credinciosului şi cea a necredinciosului par la începutfoarte asemănătoare dar atunci când se apropie sfârşitul, elesunt la fel de diferite precum şarpele şi viermele de mătase.Şarpele, indiferent de cât de multe ori îşi schimbă pielea,el rămâne tot şarpe; însă viermele de mătase, atunci cândiese din gogoaşa care îl ascunde, devine o nouă fiinţă şi,transformându-se într-un fluture graţios, începe să zboare. Lafel şi credinciosul, lăsând deoparte corpul său, intră într-o starede glorie spirituală şi urcă pentru totdeauna în cer, acolo unde

66
păcătosul, după moarte, rămâne tot păcătos.Deşi viermele de mătase închis în gogoaşă este într-o starede chin şi de luptă aşa cum este şi omul pe cruce, totuşi chiaraceastă stare de luptă şi dificultate dă putere aripilor sale şi îlpregăteşte pentru viaţa ce va să vină. La fel şi copiii Mei, atât câtsunt în corp sunt într-o stare de luptă spirituală şi de conflict;ei caută eliberarea oftând şi dorind-o doar, prin purtarea crucii,Eu le dau putere şi astfel ei devin pe deplin pregătiţi pentruviaţa veşnică (Romani VIII, 23). în toiul acestei lupte spirituale, chiar în clipele în care ei îşipoartă crucea, Eu le dau cu adevărat minunata pace a inimiipentru ca îndrăzneala lor să fie neştirbită. De exemplu, atuncicând un martir credincios al Meu M-a urmat cu gândul şi cu

57
fapta, duşmanii săi l-au luat şi l-au spânzurat de un copac cucapul în jos. în această situaţie pacea minţii sale a fost atât deprofundă încât nu conştientiza deloc durerea şi umilirea la carefusese supus şi întorcându-se către cei care îl persecutau, le-aspus: „Modul în care voi m-aţi tratat nu mă supără şi nici nu mădescurajează, pentru că eu nu mă pot aştepta la nimic altcevade la o lume în care totul este răsturnat şi în care nimeni nupoate vedea nimic corect. Conform cu propria voastră natură,voi m-aţi aşezat astfel crezând că sunt cu susul în jos, dar înrealitate eu stau bine. Aşa cum un diapozitiv este pus invers înaparatul de proiecţie, dar imaginea este arătată corect, la felşi acum, deşi în ochii lumii eu sunt cu capul în jos, eu, pentrutotdeauna, stau drept în faţa lui Dumnezeu şi a lumii cereşti şimă rog Lui pentru această cruce glorioasă."7. Pentru credincioşi ar fi uneori mai uşor să devină martiri în numele Meu, dar Eu am nevoie şi de martori vii care săse ofere zilnic ca jertfe vii pentru salvarea celorlalţi. Pentrucă a muri este uşor, dar este greu să trăieşti pentru că viaţacredinciosului este o moarte zilnică
43
. Dar cei care sunt astfelgata să-şi dea viaţa pentru Mine, vor împărtăşi gloria Mea şi vortrăi cu Mine pentru totdeuna în plenitudinea bucuriei.'8. Dacă durerea şi suferinţa, necazul şi supărarea se vor adunaprecum norii şi vor umbri pentru o perioadă soarele dreptăţii,ascunzându-l vederii voastre, să nu deznădăjduiţi, pentru că, în cele din urmă, acest nor al supărării va coborî în averse alebinecuvântării asupra capului vostru, iar soarele dreptăţii varăsări deasupra voastră pentru a nu mai apune niciodată
44
"Mor în fiecare zi! V-o spun, fraţilor, pe lauda pe care o am pentru voi, înHristos lisus, Domnul nostru. (1 Corinteni, XV, 31)"Adevărat, adevărat zic vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tângui, iar lumea seva bucura. Voi vă veţi întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.Femeia, când e să nască, se întristează, căci a venit ceasul ei; dar după ce anăscut copilul, nu-şi mai aduce aminte de durere pentru bucuria că s-a născutom în lume.Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inimavoastră şi bucuria voastră, nimeni nu o va lua de la voi. (loan, XVI, 20-22).


73
fierbinte, la fel, în mijlocul acestei lumi reci şi plină de amărăcinecei care au experienţa vieţii spirituale pot găsi în inimilecredincioşilor, izvoare odihnitoare de pace cerească pentru căfocul tainic al Sfântului Duh străluceşte în ele.11. Deşi Dumnezeu a creat toţi oamenii din acelaşi sânge şidupă chipul şi asemănarea Lui, El i-a făcut diferiţi în caracter,temperament şi putere. Pentru că dacă toate florile din lumear fi de aceeaşi culoare şi ar avea acelaşi parfum, atunci faţapământului şi-ar pierde tot farmecul. Razele soarelui, trecândprin sticla colorată, nu schimbă culorile, ci doar le scot laiveală frumuseţea şi farmecul lor diferit, minunat. în acelaşimod soarele dreptăţii, atât în această lume cât şi în cer, prinintermediul virtuţilor credincioşilor, date de la Dumnezeu prinintermediul sfinţilor, manifestă permanent gloria şi iubirea Sanemărginită. Astfel Eu sălăşluiesc în ei şi ei în Mine şi ei vor aveaparte de bucurie veşnică.
Partea a doua
Discipolul:
Maestre, unii oameni spun că mângâierea şibucuria pe care o simt credincioşii nu sunt decât produsulpropriilor lor gânduri şi idei. Este adevărat?
Maestrul:
1. Acea mângâiere şi pace pe care credincioşiio au în ei înşişi se datorează prezenţei Mele în inimile lor şiinfluenţei dătătoare de viaţă a plenitudinii Sfântului Duh. înceea ce-i priveşte pe cei care spun că această bucurie spiritualăeste doar rezultatul gândurilor inimii, aceştia sunt precumomul prost care a fost orb din naştere şi care, iarna, obişnuiasă stea în razele soarelui pentru a se încălzi. Când l-au întrebatce gândea despre razele soarelui, el a negat cu încăpăţânarecă soarele ar exista şi a spus. „Această căldură pe care o simtacum în exterior provine din interiorul meu şi nu este decâtefectul puternic al gândurilor mele. Este un nonsens faptul căoamenii îmi spun despre ceva ce seamănă cu o minge de fotbal

74
ce atârnă pe cer." Luaţi seama, de aceea, ca nu cumva cinevasă vă prindă cu „filosofii şi deşertăciuni" conform tradiţiiloroamenilor şi cunoaşterii rudimentare a acestei lumi.2. Dacă adevărata fericire ar fi depins de gândurile omului,atunci toţi filosofii şi gânditorii profunzi ar fi fost plini pânăla refuz de ea. Dar, cu excepţia acelora care cred în Mine, ceicare sunt înţelepţi în filosofia acestei lumi sunt complet lipsiţide fericire, cu excepţia unui tip de plăcere trecătoare pe careşi-o extrag din respectarea anumitor reguli proprii.Dar Eu am creat astfel omul încât el are capacitatea naturalăde a primi Duhul Sfânt. Doar prin intermediul Său el estecapabil să primească această bucurie şi viaţă cerească. Aşacum în cărbune există o înclinaţie naturală de a primi focul, darfără oxigen focul nu poate pătrunde în el, la fel, dacă oxigenulDuhului Sfânt nu intră în sufletul unui om, acesta va rămâne în întuneric şi nu se va bucura niciodată de pacea adevărată şidurabilă
47
.3. Această înclinaţie a inimii şi a gândurilor omului esteprecum cea a corzilor unei chitare sau viori. Când aceste corzisunt întinse şi armonizate între ele, atunci prin atingerea lorcu arcuşul se aude. o muzică încântătoare; dar dacă nu se faceaceasta, atingerea arcuşului produce doar sunete discordante.Producerea sunetelor minunate, atunci când corzile searmonizează între ele, este dependentă de aer prin a căruiforţă şi vibraţie sunetul este propagat către ureche. în acelaşimod, pentru a armoniza gândurile oamenilor, este necesarăprezenţa res-piraţiei întăritoare a Duhului Sfânt. Atunci cândaceasta este prezentă, curenţi cereşti de aer şi de armonii sevor produce în inimile oamenilor, atât în această viaţă cât şi încer.
Discipolul:
Maestre, uneori realizez că pacea şi fericirea s-audepărtat de la mine. Este aceasta din cauza unui anumit păcat
•"Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul, (loan, III, 8)

75
al meu sau există un alt motiv necunoscut mie?
Maestrul:
1. Da, aceasta se datorează uneori neascultăriidar, din când în când, Eu par a-Mi părăsi copiii pentru o scurtăperioadă şi atunci ei se simt singuri şi neliniştiţi. Atunci, câtei sunt în această stare, Eu le pot revela eu-rile lor actuale şiadevărata lor slăbiciune şi-i pot învăţa că fără Mine ei nu suntdecât oase uscate, astfel încât ei să nu-şi uite condiţia esenţială într-o stare constantă de repaos şi de pace şi, considerându-sea fi Dumnezeu, să cadă din mândrie în pedeapsa iadului. Astfel,ei sunt pregătiţi şi învăţaţi; şi când ei vor sălăşlui cu umilinţă şiblândeţe în Mine, cel care l-a creat, se vor bucura de eternafericire în cer.2. Uneori se întâmplă că atunci când intru în sufletul copiilorMei şi îi umplu cu plenitudinea spiritului, ei revarsă o asemeneafericire şi bucurie divină, încât nu pot să îndure gloria şibinecuvântarea pe care o primesc şi intră într-o stare deinconştienţă a corpului fizic. Pentru că această carne şi acestsânge nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu, nici lucruriletemporare nu pot moşteni lucrurile eterne, până când oa-meniinu sunt eliberaţi de puterea morţii şi ridicaţi în glorie
48
. Atuncivoia Mea va fi făcută pe pământ în fiecare creatură, pre-cum seface ea în cer. Atunci, durerea şi su-ferinţa, necazul şi oftatul,amărăciunea şi moartea vor dispărea pentru totdeauna şi toţicopiii Mei vor intra în împărăţia Tatălui Meu, care este bucurie în Duhul Sfânt, şi vorîmpărăţi pentru tot-deauna
49
.
•"Carnea şi sângele nu pot să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nicistricăciunea nu moşteneşte nestricăciunea.lată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba,Deodată, într-o clipire de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va sunaşi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba.Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acesttrup muritor să se îmbrace în nemurire. (I, Corinteni, XV, 50-53)"Şi noapte nu va mai fi; şi nu vor avea trebuinţă de lumina lămpii sau delumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu le va fi lor lumină şi vorîmpărăţi în vecii vecilor. (Apocalipsa, XXII, 5)