miercuri, 1 decembrie 2010

Henry David Thoreau

Poezia nu reprezintă altceva decât echilibrul mental al vorbirii.
Tot ceea ce oamenii iti vor spune ca nu poti face, incearca si vei afla ca poti.
Mergi cu incredere in directia visurilor tale. Traieste viata pe care ti-ai imaginat-o.
Gândul este sculptorul ce te face persoana care doreşti să fii
Răsare doar acea zi pentru care noi suntem treji.
Mintea şi mâinile iscusite dovedesc experienţa lor. Inima nu are experienţăDacă cineva avansează cu încredere în direcţia visurilor sale, va cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite.
Nu cunosc nimic mai încurajator decât capacitatea omului de a se ridica în viaţa prin propriile-i strădanii.
Secretul succesului constă în conceperea unei rezolvări fericite a oricărei dificultăţi.
Tinereţea îşi adună materialele, ca să dureze un pod până la Lună şi, după un răstimp îndelungat, omul la vârsta mijlocie sfârşeşte prin a clădi cu ele o cabană într-o pădure.
A fi filozof înseamnă a rezolva unele probleme ale vieţii nu numai în teorie, ci si în practicăCum să ne amintim neştiinţa noastră, când neîncetat nu facem apel decât la ceea ce ştim?
Dacă ai clădit castele în aer, munca ta nu trebuie să se piardă, acolo unde sunt ele. Acum pune şi fundaţia.
Mai bine decât dragostea, decât banii, decât faima - daţi-mi adevărul!
Apa este singura băutură pentru un om înţelept.
Dacă eşti scriitor, scrie ca şi când zilele ţi-ar fi numărate, deoarece, în majoritatea cazurilor, aşa sunt.
Există un singur remediu pentru dragoste: a iubi mai mult.
Acel om este cel mai bogat, cel ale cărui plăceri sunt cele mai ieftine.
Cărţile sunt avuţia tezaurizată a lumii şi moştenirea potrivită pentru generaţii şi naţii.
Ochiul este nestemata trupului.
Oamenii au devenit uneltele uneltelor lor.
De nimic nu trebuie să ne temem mai mult decât de teamă.
Succesul vine de obicei la cei care sunt prea ocupaţi să-l caute.
Ar trebui să nu avem încredere în acţiunile care necesită o haină nouă.
Operele marilor poeţi n-au fost citite niciodată până acum de omenire, deoarece doar marii poeţi le pot citi.